AFI PALACE COTROCENI, PRIMUL MALL DIN ROMANIA CARE IMPLEMENTEAZA TECHNOLOGIA BEACONS

AFI Palace Cotroceni implementează în premieră o soluție permanentă bazată pe beaconi, prin intermediul ZONIZ, o platformă de mobile proximity marketing inovatoare destinată spațiilor și rețelelor comerciale de orice fel. Prin intermediul acesteia, brandurile vor putea interacționa în timp real cu vizitatorii centrului comercial și vor avea posibilitatea să realizeze campanii de marketing relevante în funcție de afinități.

Dezvoltată de compania Global e Business Solution (GEBS) în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro, platforma Zoniz se bazează pe tehnologia Bluetooth Low Energy (BLE) și pe transmițători radio (beaconi), cu ajutorul cărora se pot trimite informații personalizate utilizatorilor de smartphone în funcție de preferințele acestora și de locul în care se află. Aplicația ZONIZ este un produs 100% românesc, gândit după o tehnologie lansată de Apple în urmă cu 2 ani.

“AFI Palace Cotroceni este un centru comercial de referință în România și ne dorim să le oferim clienților noștri experiențe unice atunci când ne trec pragul. Prin această aplicație se poate localiza mai ușor magazinul preferat, se pot afla informații în timp real despre reducerile și ofertele existente, sau chiar se pot intermedia anumite acțiuni care să ne facă experiența de shopping mai plăcută. Astfel, noua tehnologie nu va înlocui experiența in-store, ci o va îmbunătăți. Mai mult decât atât, vom avea posibilitatea ca în viitorul apropiat să generăm statistici relevante despre campaniile pe care le desfășurăm și să ne adaptăm strategiile în funcție de rezultate”, declară David Hay, CEO AFI Europe România.

text 2

Utilizarea telefoanelor mobile a devenit indispensabilă pentru consumatori, iar dezvoltarea unei aplicații care să le permită acestora interacțiunea în timp real cu anumite locații prin intermediul smartphone-ului reprezintă un pas firesc în era digitală. Prin intermediul aplicației Zoniz, magazinele din AFI Palace Cotroceni își pot întâmpina vizitatorii cu mesaje personalizate când revin în magazin, le pot oferi informații despre ofertele existente sau pot utiliza o serie de modalități de interacțiune directă cu posesorii de device-uri smartphone. Posibilitățile sunt nelimitate atât timp cât informațiile sunt relevante pentru utilizatori și invariabil se crează o experiență unică între brand și consumator prin intermediul mesajelor personalizate”, declară Fridolin Bic, CEO Global e Business Solution (GEBS).

Aplicația Zoniz poate fi descărcată direct din App Store sau Google Play și este disponibilă pe toate telefoanele cu sistem de operare Android sau iOS care utilizează tehnologia Bluetooth Low Energy (BLE).

Pentru ca un utilizator să poată primi în timp real oferte și informații relevante atunci când se află în AFI Palace Cotroceni, trebuie să își descarce aplicația Zoniz, să își activeze modul Bluetooth Low Energy (BLE) și să permită primirea notificărilor. Odată ce și-au instalat aplicația, utilizatorii vor avea posibilitatea să gestioneze ofertele, să aleagă brandurile și tipurile de acțiuni de care sunt interesați astfel ei vor intra în contact doar cu informații relevante pentru ei.

text-1

Mai mult decât atât, brandurile își pot crea propriile campanii promoționale prin intermediul modulului de campaign management al Zoniz, existând șabloane predefinite pentru diferite categorii precum discounturi, vouchere, concursuri, treasure hunt, sondaje, informări șamd. Un alt avantaj oferit de aplicația Zoniz este faptul că fiecare campanie poate să fie urmărită în timp real și îmbunătățită pe baza statisticilor înregistrate în sistem.

Prin implementarea acestei platforme, AFI Palace Cotroceni este astfel primul centrul comercial din România care folosește tehnologia iBeacons și se alătură rețelelor și centrelor comerciale mari din întreaga lume care dezvoltă proiecte de acest gen. Printre acestea se numără Walmart, Tesco, Macy’s, Simons, Les Terrasses du Port, Swan Center UK sau Melbourne Mall.