HIGH PERFORMANCE ENGINEERING SOLUTIONS 2023

High Performance Engineering Solutions, organizat anual de INAS S.A., este unul dintre cele mai importante evenimente din industria românească și rămâne un eveniment dedicat celor mai performante tehnologii digitale ce acoperă întreg procesul de dezvoltare-producție: design, manufacturare, simulare (structural, CFD, electromagnetic, optică, systems & embedded software), IoT, realitate virtuală și augmentată, digital twins.

Începând de anul acesta evenimentul include sesiuni paralele dedicate fiecărui domeniu în parte: Simulation | Design & Manufacturing | Infrastructure. Evenimentul se va desfășura la București, în perioada 11-12 mai 2023, Hotel SHERATON*****.

Aflat la cea de-a XV-a ediţie, HPES 2023 reunește ca de fiecare dată profesioniști din domeniul ingineriei și tehnologiei din România, reprezentând toate ramurile de activitate: cercetare, dezvoltare, fabricație, tehnologie, echipamente, laboratoare și încercări – toate convergând cu intenția de a transforma soluțiile CAD/CAM/CAE/PLM/IOT/AR în soluții inovatoare, de un real folos în evaluarea și dezvoltarea mediului industrial-economic din țara noastră.

Acest eveniment reprezintă proiectul și eforturile depuse de INAS spre a construi o comunitate importantă de informare și socializare pentru companii, institute de cercetare și universități. Și anul acesta, la fel ca și în cei precedenți, alături de Agenda principală, se vor desfășura sesiuni Hands-on și #1to1 Meetings cu invitați speciali din partea partenerilor INAS:

  • Guenter Mueller founded CADFEM GmbH
  • Markus Laudien – Lead Technical Services Engineer, Ansys Inc.
  • David Golembowski – Product Support Manager for Optics & Sensors, Ansys Inc.
  • Mounir El Bedraoui – Regional Sales Manager & Channel Developer, Ansys Inc.
  • Bogdan Baranga – Senior Director of Solutions Development & Tech Site Lead, PTC România.
  • Slavco Velickov – Global Advancement Director, Water Industry, Bentley Systems.
  • Sergio Cediel, Product Sales Engineer. Civil Design, Bentley Systems.
  • Miguel Santamaria, Product Sales Engineer. Civil Design, Bentley Systems.
  • Marton BESZE, Account Manager Moldex3D EMEA, CoreTech System Co.
  • Steve Shotbolt – International Sales Engineer, CGTech.
  • Petrică Bărbieru – General Manager, PRO SYS SRL.

Informații și detalii pe pagina evenimentului aici, sau la Contact INAS.

Prezentă pe piața de profil din România încă din anul 1991, INAS S.A. este astăzi unul dintre principalii furnizori de soluții CAD/CAM/CAE/PLM/IoT/AR și servicii conexe, pentru industria românească. Încă de la înființare, INAS s-a remarcat prin orientarea constantă către client și prin preocuparea de a introduce pe piață produse software complete și inovative care să răspundă celor mai exigente cerințe ale utilizatorilor săi.

Având și o bogată experiență practică, acumulată ca urmare a colaborărilor cu parteneri de prestigiu atât din industria românească cât și din străinătate, specialiștii INAS furnizează consultanță tehnică de specialitate în domeniul ingineresc, respectiv servicii de proiectare și analiză, pentru o gamă largă de domenii industriale, de la construcția de autovehicule și mașini grele la industria nucleară și apărare.