IMAGINI DIN VIITOR

Una din întrebările care a tulburat mintea tuturor oamenilor a fost: “oare ce ne rezervă viitorul?” și cum va fi acesta raportat subiectiv la fiecare dintre noi. Practic, cum va fi ziua de mâine și ce va aduce aceasta pentru noi? Trecutul, prezentul și viitorul – trei intervale de timp care formează linia temporală, ce par a se îndrepta totdeauna înainte, spre un infinit necunoscut și misterios. Cu toate că nu ne dăm seama, dar avem o relație destul de strânsă cu viitorul și implicit cu prezicerea acestuia, această relație reprezentând și cea mai puternică dintre cele trei posibile. Prezentul se întâmplă prea rapid pentru a relaționa cu el, un moment există și imediat nu mai există, iar trecutul pare o fantasmă, o umbră a realității care nu-și mai găsește locul în lumea noastră, de aici și o relație care se află pe ultimul loc. Cea mai strânsă rămâne cea cu viitorul, care încă nu s-a întâmplat, iar conform teoriei acțiunii și reacțiunii, ceea ce facem astăzi, va avea un impact în viitor. Ce acțiune va fi aceasta, când în viitor va avea un efect și care va fi durata acestuia sunt detalii care, raportate la complexitatea realității, în diverse combinații, vor da un rezultat diferit. De asemenea, există și teoria predestinării, care afirmă că orice acțiune, indiferent de natura acesteia, în final va produce același rezultat. Având în vedere că ambele variante se pot întâmpla, am putea presupune că există în paralel. Astfel, prezicerea viitorului a devenit una din preocupările care ne ocupă cel mai mult timp.

Prezicerea viitorului o putem regăsi practic oriunde, manifestându-se diferit, în funcție de domeniu, de la tarot până în afaceri. Suntem familiarizați cel mai mult cu afacerile, astfel, înainte de lansarea unui nou produs pe piață, studiile despre producție, distribuție și cum va fi cumpărat de către utilizatori, este de fapt o prezicere a viitorului, iar cine îl poate estima mai bine, acela va câștiga mai mult. Există și domeniu futurismului, care se ocupă în special cu studii interdisciplinare ale dezvoltărilor tehnologice și sociale, pentru a prezice cum vor trăi și munci oamenii în viitor. 

Astfel, cum vor arăta lucrurile în viitor? Viitorul nu poate fi decât o prelungire a trecutului, iar dacă acționăm în prezent, vom realiza în viitor.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru