EXPERIMENTE DE SUCCES

Putem observa în urma noastră un lung șir de experimente, o istorie întreagă de încercări, unele reușite, iar altele nu. Practic, o mare parte din existența noastră se rezumă la folosirea rezultatelor unor experimente anterioare de succes care nu au fost experiențele noastre proprii în viața de zi cu zi. Într-o oarecare măsură suntem dependenți de aceste rezultate care ne asigură, din fericire, o normalitate și o direcție de îmbunătățire a acelor rezultate. De la descoperirea focului și până la inteligență artificială sau transportul spațial a fost o cale destul de lungă, cu multe peripeții. Cele mai de succes experimente au fost cele care s-au dovedit a fi și disruptive, au creat valuri în viitor, exact ca și cum am arunca o piatră într-un lac, cu cât mai mare forța și piatra, cu atât valurile sunt perpetuate mai departe de-a lungul timpului. Totul pornește de la o idee, iar ideile posedă, în interiorul lor, un anumit grad de energie. Cu cât gradul de energie este mai mare, cu atât situațiile generate în viitor pornite din această idee vor avea un interval mai mare în timp. Un exemplu bun este ideea podului peste un râu. Energia acelei idei este vizibilă și astăzi, deoarece încă mai sunt folosite podurile pentru a ne deplasa de pe o parte pe cealaltă. 

Am putea spune că trăim într-o epocă de aur a experimentărilor de succes. De asemenea, procedeele folosite pentru experimentarea noului nu sunt întocmai fără niciun risc. Pentru a experimenta necunoscutul nu ne mai putem baza pe cunoașterea pe care o avem deja acumulată. În cazul acesta, ce ne rămâne și pe ce ne putem baza? Ne întoarcem iarăși la folosirea unor abilități pe care le-au avut și predecesorii noștri: inteligența naturală și intuiția. Aceste două “unelte” au contribuit enorm la lumea pe care o vedem și o experimentăm astăzi.

Experimentul în sine nu este ceva nou creat de noi, ci este, mai degrabă, procedeul împrumutat de la natură care reprezintă, în esență, cel mai mare laborator de experimente în care chiar și noi existăm. În spatele experimentelor de succes se află și încercările care au fost nereușite, dar care totuși au avut rezultate și au contribuit ulterior la reușită. Unele rezultate nereușite au fost chiar păstrate și, ulterior, folosite. Acestea nu îndeplinesc 100% scopul, dar nici nu sunt inutile. 

Ce face diferența între succes și nereușită? Adaptabilitatea la nou și perseverența.

Cu bine,

Editor-In-Chief

Ciprian Rotaru