WACKER NEUSON – VERSATILITATE TOTALA CU UN CONCEPT 3 IN 1

Wacker Neuson introduce încărcătorul cu braț telescopic TH522. Este un încărcător pentru excavație și transport unic , care oferă un concept versatil de trei utilaje într-unul. TH522 este conceput pentru a fi utilizat cu multiple atașamente și poate lucra ca (1) un încărcător frontal pentru a săpa și a transporta, (2) un încărcător cu furcă, și (3) un încărcător de înălțime cu o posibilitate de ridicare de cinci metri și capacitatea de ridicare a 1860 de kg.

TH522 este propulsat de un motor turbo Perkins de 60 de cai putere, motor care oferă performanță și viteza la locul de muncă. Încărcătorul vine cu o viteză de top standard de deplasare de 31 de km pe oră și un flux hidraulic auxiliar de 82 de litri pe minut. Versatilitatea sporită este datorată plăcii standard de fixare universală și rapidă, care se face printr-o conexiune hidraulică, si care face TH522 compatibil cu cele mai multe atașamente pentru încărcătoare frontale și mini încărcătoare.

Noul TH522 de la Wacker Neuson dispune de un sistem spațios al cabinei care maximizează confortul operatorului prin creșterea volumului general și sporește vizibilitatea. Acesta include un sistem automat de ventilație și încălzire HVAC pentru o operare confortabilă în toate climatele și sezoanele. Un joy-stick cu design ergonomic permite operatorului să controleze toate modurile de ridicare/coborâre a cupei, de extindere/retragere a brațului telescopic, blocarea diferențialului şi controlul circuitului hidraulic auxiliar.

wacker text

În plus față de alte caracteristici ale liderilor de clasă, TH522 prezintă şi sistemul de încărcare vertical (VLS). Acesta permite operatorului să aleagă între două funcții de încărcare, modul cupă și modul furcă. În modul cupă, brațul telescopic se retrage automat atunci când operatorul coboară sarcina, cu scopul de a păstra centrul de greutate cât mai aproape de puntea față pentru a minimiza situațiile de răsturnare. În modul furcă, brațul telescopic se extinde și se retrage automat atunci când operatorul ridică încărcătura, cu scopul de a menține sarcina într-un plan vertical. Acest lucru este potrivit pentru încărcarea de paleți. Prin operarea similară cu cea a unui stivuitor, operatorul nu trebuie să modifice înălțimea brațului la încărcare. În plus, un ecran digital monitorizează sarcina atât vizual, cât și auditiv , iar operatorul este anunțat în cazul în care încărcătorul este în pericol de răsturnare.