Bosch a produs primul ciocan electric de serie în anul 1932. Acesta era complet adaptat nevoilor profesioniştilor, avea un mecanism de impact pentru perforare şi demolare şi asigura o eficienţă considerabil mai mare comparativ cu sculele de mână utilizate până atunci. Acest produs a fost prezentat în premieră mondială în urmă cu 80 de ani, în cadrul târgului de la Leipzig, şi a constituit un reper important în industria de construcţii. Începând cu anul 1932, Bosch a îmbunătăţit în permanenţă ciocanul.

Multe dintre produsele Bosch au dominat industria de profil, stabilind standarde pe piaţa internaţională. Un exemplu este suportul pentru scule SDS-plus, lansat în anul 1975, care asigura schimbarea rapidă a capetelor de burghie şi a dălţilor, fără necesitatea utilizării altor scule. După acesta a urmat, în anul 1990, versiunea SDS-max pentru capete de burghie şi dălţi de dimensiuni mai mari. Alte repere Bosch sunt primul ciocan rotopercutor din segmentul de două kilograme din lume (1981), primul ciocan demolator fără fir din lume (1984), primul ciocan demolator fără fir cu baterie litiu-ion din lume (2005) şi primul ciocan demolator SDS-plus cu amortizare activă a vibraţiilor din lume (2011).

About The Author