UTILBEN, UN ETALON DE SIGURANTA SI INCREDERE IN ACHIZITIONAREA UTILAJELOR

UTILBEN, companie românească aflată în topul vânzărilor de utilaje agricole și de construcții, și-a făcut loc între liderii din industrie grație unui model de business bazat pe integritate și caracter. Model de business creat și implementat de fondatorii acestei organizații, Ruben și Oana Marian, și transmis mai departe celor 70 de angajați.

Încă din 2006, când au înființat compania, soții Ruben și Oana Marian și-au dat seama că, pentru a fi mai buni decât concurența, trebuie să vină cu ceva în plus. Trebuie să se diferențieze de ceilalți furnizori și importatori de utilaje din România, trebuie să-i ofere clientelei tot ce are nevoie. Tocmai de aceea, în cei 14 ani de experiență, compania UTILBEN a creat un pachet complet de produse și servicii.

Pe site-ul www.utilben.ro, clienții au la dispoziție peste 30.000 de produse din care să aleagă. Găsesc echipamente noi și second-hand, precum și atașamente și accesorii dedicate. UTILBEN a stabilit parteneriate de încredere și de lungă durată cu peste 500 de furnizori din toată lumea, furnizori care țin la relația de business creată și, astfel, sunt obligați să livreze cele mai bune echipamente pe care le au pe stoc. Datorită celor 14 ani de parteneriat, UTILBEN beneficiază de discount-uri și prețuri preferențiale pentru utilajele și atașamentele achiziționate. Iar aceste beneficii sunt transferate către clienți.

Toate utilajele noi comercializate de UTILBEN vin la pachet cu o garanție solidă din partea producătorului și siguranța că echipamentului respectiv va funcționa la parametri optimi o perioadă îndelungată. În plus, UTILBEN a încheiat parteneriate de încredere cu cei mai serioși producători de utilaje, astfel încât clientul să obțină întotdeauna cel mai performant produs, la cel mai bun raport calitate-preț.

În ceea ce privește utilajele second-hand, UTILBEN colaborează cu furnizori atent selectați și verificați. Compania obține cele mai fiabile echipamente, la cel mai bun cost, grație relațiilor de lungă durată create. Înainte ca utilajele second-hand să ajungă la clienți, acestea sunt atent inspectate de echipa tehnică a UTILBEN, filtrele și uleiurile sunt schimbate, iar compania oferă o garanție de minimum 30 de zile din momentul vânzării.

Celelalte servicii UTILBEN includ închirierea de utilaje, departament de service specializat și o rețea de peste 30 de service-uri în toată țara, departament dedicat de piese și accesorii, consiliere de specialitate în alegerea utilajului, posibilități de finanțare, leasing financiar și leasing operațional, precum și servicii de logistică.

La capitolul inovație, COLOSUS este prima licitație ON-Live din România și cea mai eficientă metodă de a vinde și de a achiziționa utilaje și atașamente. UTILBEN vine atât în ajutorul celor care vor să scape rapid de flota de utilaje de care nu mai au nevoie, cât și în ajutorul constructorilor și fermierilor care vor să își cumpere echipamente fiabile la cele mai bune prețuri. Licitația este intermediată de UTILBEN și tot procesul se desfășoară rapid, în mediul on-line.

Mai ales în această perioadă de criză economică indusă de pandemia COVID-19, accentul trebuie să cadă pe calitatea serviciilor oferite de companiile autohtone. Tocmai de aceea, în portofoliul UTILBEN, se înscriu și următoarele 3 servicii care vin în sprijinul clienților români.

LEASING OPERAȚIONAL

Leasingul operațional este, practic, o chirie avantajoasă pe care beneficiarul o plătește pentru utilaj. Marele beneficiu este că, la finalul contractului, clientul poate opta pentru o echipare de ultimă generație, în aceleași condiții contractuale. Așadar, toate avantajele unei chirii, la care se adaugă satisfacția unei tranzacții profitabile.

UTILBEN acoperă toate cheltuielile de mentenanță, schimburile de ulei și filtrele. De asemenea, compania suportă costurile cu eventualele reparații și service. În cazul unei defecțiuni majore sau al unui accident, UTILBEN pune la dispoziția clientului un utilaj la schimb. Leasingul operațional necesită un efort minim din partea beneficiarului. Mai ales, în momentul semnării contractului, pentru că, în cele mai multe cazuri, nu este necesară achitarea unui avans. Totodată, leasingul operațional vine la pachet cu reducerea costurilor pentru client, pentru că rata plătită lunar nu include valoarea reziduală a utilajului.

Leasing operațional. Avantaje fiscale și financiare, riscuri minime, flexibilitate, costuri reduse și siguranță. O soluție la îndemână pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, pentru creșterea productivității și rentabilității.

DIAGNOZĂ ȘI REVIZII

UTILBEN este o companie cu adevărat pasionată de utilaje și cu o preocupare constantă în găsirea celor mai bune soluții pentru întreținerea și prelungirea vieții acestor echipamente. Pornind de la această nevoie a pieței de profil și ca răspuns la solicitările clienților, UTILBEN a creat 3 pachete de diagnoză și revizii care să asigure servicii de specialitate la cele mai avantajoase costuri. Toate intervențiile sunt făcute de mecanicii și tehnicienii UTILBEN, care au o vastă experiență în domeniu și mijloacele necesare pentru îndeplinirea oricărei misiuni.

Abonamentul de intervenție în 24 de ore pentru diagnoza utilajelor este destinat nevoilor imediate, când situația nu suportă nicio amânare. Astfel, UTILBEN a creat un pachet atractiv de servicii, care include 3 intervenții specializate pe an. Compania garantează că defecțiunile vor fi identificate într-un timp record și într-o manieră profesionistă. În plus, în cazul în care operațiunea respectivă nu necesită manoperă sau piese de schimb, problema va fi remediată pe loc.

Abonamentul de efectuare de revizii a fost special creat pentru menținerea utilajelor în stare perfectă de funcționare și gata de pus oricând la lucru. Odată cu efectuarea fiecărei revizii, UTILBEN face o inspecție generală a utilajelor. Asta înseamnă că tehnicienii companiei analizează parametri specifici de funcționare a utilajelor și îi vor înmâna proprietarului un raport complet, rezultat în urma derulării acestei operațiuni complexe.

Abonamentul all-inclusive cuprinde atât serviciul de intervenție în 24 de ore pentru diagnoză, cât și serviciul de efectuare de revizii. Abonamentul all-inclusive vine în sprijinul proprietarilor de utilaje care vor să aibă cele mai fiabile echipamente posibil, să cunoască tot timpul starea tehnică a acestora și să fie pregătiți pentru orice situație neprevăzută.

Pentru ca parteneriatul cu UTILBEN să fie unul avantajos pentru clienți, compania pune la dispoziție două variante de plată a abonamentelor de diagnoză și revizii: lunară sau trimestrială. Alături de serviciile de specialitate și personalul calificat, UTILBEN garantează folosirea filtrelor și uleiurilor de cea mai înaltă calitate.

WEBSITE PIESE

Crearea site-ului www.piese.utilben.ro a venit în urma experienței de 14 ani în domeniul furnizării de utilaje noi și second-hand, precum și în comercializarea de accesorii și atașamente fiabile. UTILBEN este într-o continuă evoluție, iar serviciul de piese pentru echipamente agricole și de construcții este o dovadă a dezvoltării companiei.

Platforma online www.piese.utilben.ro înseamnă eficiență și confort pentru client, alături de garanția livrării unor componente conforme. Piese pentru motor, punte și direcție, cabină și caroserie, componente electrice, accesorii pentru prelucrarea solului, hidraulice și pneumatice, precum și multe altele, toate acestea se regăsesc pe site-ul www.piese.utilben.ro.

UTILBEN înseamnă mai mult decât o companie care furnizează utilaje, UTILBEN înseamnă respectarea cu strictețe a unui set de valori morale și adoptarea unor principii etice în afaceri. Promptitudine, integritate, onestitate, excelență. Acesta este crezul UTILBEN.

 

UTILBEN

Adresă: Bulevardul Muncii Nr. 36, Cluj-Napoca, România
Telefon: +40 733 040 000
Email: contact@utilben.ro
Website:www.utilben.ro