Triton îşi completează gama de accesorii de șlefuire, oferind clienţilor noi soluții pentru prelucrarea perfectă a suprafețelor. Rezultatul optim de șlefuire este obținut prin combinarea a patru elemente: materialul suport de calitate al accesoriilor abrazive, repartizarea constantă a liantului, granulația corectă şi repartizarea constantă a granulelor şi stratul suplimentar care permite evacuarea simplificată a prafului de şlefuire din materialul abraziv. Accesoriile fabricate în Elveția sunt produsul investițiilor pe care producătorul german le desfăşoară în scopul obținerii de materiale abrazive inovatoare.
Din luna septembrie, Triton pune la dispoziția clienților foi abrazive pentru șlefuitoare cu excentric, pentru polizoare unghiulare şi maşini de găurit, foi abrazive hidrorezistente din hârtie, role de hârtie abrazivă pentru șlefuire manuală şi pentru șlefuitoare cu vibrații şi benzi de şlefuire pentru şlefuitoare cu bandă, alături de celelalte soluţii de materiale abrazive deja comercializate de companie.
Foile abrazive pentru şlefuitoare cu excentric în variantele de execuţie C470 si F355 sunt destinate pentru prelucrarea vopselei, lacului, lemnului şi materialelor nemetalice dure, precum sticla, piatra şi metalele. Acestea sunt prevăzute cu un sistem de prindere cu arici pentru înlocuirea rapidă a foilor şi orificii pentru aspirarea prafului. Variantele C470 au o granulație de la 40 până la 400 şi sunt acoperite cu strat de calciu care diminuează depunerile premature. Diametrele disponibile sunt de 125, 150 sau 225 mm, cele din urmă fiind destinate, în special, pentru mașinile de șlefuit pereți şi tavane, având o construcție robustă care le permite şi prelucrarea gipsului. F355 cu granulație de 80 – 1.200 sunt adecvate pentru șlefuirea materialelor dure, lacului şi materialului plastic.
În plus, varianta de execuție C470 este valabilă şi pentru foile abrazive care se folosesc pe polizoare unghiulare şi mașini de găurit, având aceeași destinație şi sistem de prindere ca cele pentru șlefuitoarele cu excentric. Sunt potrivite pentru toate sculele electrice si diametrele uzuale.
Pentru dispozitive de șlefuire manuală sunt recomandate foile abrazive din hârtie C355 hidro-rezistente de granulație 80 – 1.200. Rolele de hârtie abrazivă pentru şlefuire manuală şi pentru șlefuitoare cu vibrații sunt disponibile în variantele C470 și J470 pentru șlefuirea de contururi. Sunt potrivite pentru foile abrazive şi se secționează ușor la lungimea necesară, fiind potrivite pentru toate șlefuitoarele cu vibrații. Utilizările cele mai dese sunt cele de șlefuire a lemnului şi a vopselei.
Benzile de șlefuire pentru șlefuitoare cu bandă sunt foarte stabile şi durabile în varianta de execuție X440 cu 40-320 granulații. Au un randament ridicat la șlefuire şi suprafețe prelucrate fin, un traseu extrem de precis, lăsând suprafața curată, fără resturi de clei. Sunt adecvate pentru șlefuirea tuturor tipurilor de lemn, lemn de esența tare, PAL şi plăci de construcții, iar compoziția statică a benzii asigură lipsa de praf de pe piesele de lucru şi sculele electrice.
SC TRITON SRL
Membru al Reţelei Tehnik
B-dul Aurel Vlaicu,
Nr 217, CONSTANŢA
Tel. 0241 – 693.210
Fax. 0241 – 615.725
office@triton.com.ro