SIGURANTA SPORITA PE DOUA ROTI. INOVATIILE BOSCH PENTRU MOTOCICLETELE VIITORULUI

Siguranța este una dintre cele mai presante provocări de pe piața motocicletelor. Motocicliștii se confruntă cu situații mult mai periculoase în timpul conducerii: riscul de deces într-un accident este de până la 20 de ori mai mare pentru motocicliști decât pentru șoferii de autoturisme. Bosch are o viziune clară: fără decese în trafic în rândul motocicliștilor. De aceea, compania oferă o multitudine de soluții care fac drumurile mai sigure pentru motocicliști, fie că este vorba despre sisteme inteligente de asistență sau soluţii integrate de conectivitate.

Producătorii de motociclete KTM și Ducati vor include noile sisteme de asistență pe modelele produse începând cu anul 2020. Pentru Bosch, acesta reprezintă următorul pas spre condusul fără accidente – unul care nu reduce plăcerea de a conduce și care nu preia din responsabilitatea motocicliștilor. Iar prin intermediul proiectelor sale inovatoare de cercetare, compania planifică deja următoarele etape de dezvoltare.

Proiect de cercetare pentru reducerea alunecării

Fie că este vorba despre frunze ude, scurgeri de ulei sau pietriș pe suprafața drumului, roțile încep să alunece în lateral dacă nu mai pot aplica suficientă forță laterală într-un viraj. În situații precum acestea, motocicliștii nu au practic nicio șansă de a redresa motocicleta. În mod ideal, menținerea sigură a traiectoriei ar însemna aplicarea unei forțe laterale externe suplimentare. Aceasta este ideea din spatele sistemului de reducere a alunecării pe care Bosch îl dezvoltă în cadrul unui proiect de cercetare. Precum o mână magică, acesta ajută motocicleta să-și mențină traiectoria și reduce considerabil riscul unei căderi. Un senzor detectează alunecarea laterală a roților. Dacă o anumită valoare este depășită, este eliberat gaz dintr-un acumulator de gaz de tipul celui utilizat pentru airbagurile autoturismelor. Gazul trece prin adaptorul pentru rezervor și este ventilat într-o anumită direcție printr-o duză. Această tracţiune inversă menține traiectoria motocicletei.

Sisteme de asistență pe bază de senzori radar

Unul din șapte accidente de motocicletă ar putea fi prevenit cu ajutorul sistemelor de asistență pe bază de radar. Montarea de senzori radar pe motociclete, ca un organ senzorial, asigură funcții noi de asistență și siguranță, oferind în același timp o imagine exactă a zonei din jurul autovehiculului. Drept urmare, aceste funcții de asistență nu sporesc doar siguranța, ci și plăcerea și confortul, făcând viața mai ușoară pentru motocicliști.

Autopilotul adaptiv ACC

Deplasarea în trafic aglomerat și menținerea distanței corespunzătoare față de autovehiculul din față necesită multă concentrare și devine obositoare pe perioade mai lungi. Autopilotul adaptiv ACC reglează viteza autovehiculului la fluxul de trafic și menține distanța de siguranță necesară. Acest lucru poate preveni în mod eficient coliziunile din spate cauzate de distanța insuficientă față de autovehiculul din față. Pe lângă faptul că oferă mai mult confort motocicliștilor, autopilotul adaptiv ACC le permite să se concentreze mai mult asupra drumului, în special în trafic cu densitate mare.

Sistemul de avertizare privind coliziunile frontale

În traficul rutier, chiar și cea mai mică perioadă de neatenție poate avea consecințe grave. Bosch a dezvoltat un sistem de avertizare privind coliziunile pentru motociclete, pentru a reduce riscul unei coliziuni din spate sau a atenua consecințele acesteia. Sistemul se activează odată cu pornirea vehiculului și îl asistă pe motociclist în toate intervalele de viteză relevante. Dacă detectează că un alt autovehicul se află la o distanță periculos de mică, iar motociclistul nu ia nicio măsură, sistemul îl avertizează printr-un semnal sonor sau vizual.

Sistemul de detectare a unghiului mort

Acest sistem monitorizează toate direcțiile, pentru a-i ajuta pe motocicliști să schimbe în siguranță banda de deplasare. Un senzor radar servește drept ochi electronic al sistemului de recunoaștere a unghiului mort, înregistrând obiecte din zonele greu de observat. Ori de câte ori există un autovehicul în unghiul mort, sistemul îl avertizează printr-un semnal vizual – de exemplu, în oglinda retrovizoare.

Apeluri de urgență

Pe baza algoritmilor inteligenți de coliziune, eCall detectează situațiile în care un motociclist este implicat într-un accident, transmite automat un apel de urgență și informează serviciile de urgență cu privire la tipul de autovehicul și poziția sa. În cazul în care autovehiculul pe două roți se defectează, bCall contactează independent service-ul auto și trimite datele necesare. iCall reprezintă asistentul util pe orice tip de drum. Astfel, accesarea informațiilor despre servicii, precum locația celei mai apropiate benzinării, devine un lucru simplu, care nu necesită efort.