Încă din anul anul 1988, Pakelo a fost partenerul echipelor câştigătoare, fiind alături de cei mai buni piloţi de curse. Compania oferă și consultanţă împreună cu suport tehnic în domeniul lubrifierii pieselor mecanice. De asemenea, unul dintre obiectivele principale ale companiei îl reprezintă consultanţa tehnică optimă şi know-how-ul necesar pentru a face faţă în mod eficient şi pentru îndeplinirea oricăror nevoi ale maşinilor de curse.
Pakelo deține propriul său laborator de cercetare și analiză, în special pentru a oferi un nivel înalt de consultanță tehnică. Denumit generic PakeloLab, acesta este un laborator foarte bine echipat, fiind printre cele mai bune din Europa. Laboratorul este dedicat exclusiv analizei lubrifianţilor. Sunt luate mostre de ulei din maşini sau utilaje care au funcționat o perioadă determinată de timp după care se efectuează o analiza rapidă şi în profunzime a performanței lubrifianţilor. Astfel, printr-un proces predictiv al pieselor mecanice, sunt estimate potenţiale probleme cauzate de uzură şi posibile defectări ale unor componente. Ca rezultat, compania poate adapta caracteristicile de performanță ale lubrifiantilor în funcție de parametrii speciali de uzură. Un proces foarte eficient pentru o maximă performanță. Pentru menținerea unui standard profesional de calitate, Pakelo foloseste doar baze de uleiuri virgine, nereciclate, din cele mai pure tipuri de țiței, în special din extracția marină de mare adâncime.
Echipa Easy Engineering a vorbit cu Daniel Tripon, Administrator al companiei Evia Utilaje, delaer-ul Pakelo în România, pentru mai multe detalii:
Easy Engineering: Care este obiectul de activitate?
Daniel Tripon: Evia Utilaje a fost creată pentru a satisface cerințele exigente ale utilizatorilor de utilaje pentru construcții. La îndeplinirea acestui scop ne ajută experiența echipei în acest domeniu. Suntem importator exclusiv în România al lubrifianților profesionali Pakelo – Italia.
E.E: Cum a crescut compania în timp?
D.T: Suntem o companie dinamică, nascută din pasiunea și ambiția unei echipe tinere ce crede în forțele sale și care depune toate eforturile necesare pentru a reuși. Noi ajutăm companiile să ia decizii legate de achiziționarea utilajelor pentru construcții, accesoriilor specifice activității, pieselor de schimb și consumabilelor ori a efectuării reviziilor și intervențiilor tehnice.
E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?
D.T: Pe lângă lubrifianții Pakelo, suntem importatori ai utilajelor pentru construcții: MST, Messersi, Palazzani, Gordini și U’emme. Furnizam si piese de schimb pentru toata gama de utilaje Case si New Holland.
E.E: Cum este serviceul?
D.T: Deținem service mobil specializat si piese de schimb pentru utilajele pentru construcții Case ți New Holland. Personalul tehnic este calificat și aprobat de producători pentru efectuarea intervențiilor.
E.E: Există și consiliere la achiziția produselor?
D.T: Da, oferim și consiliere de specialitate în achiziția de utilaje, echipamente și accesorii, piese de schimb și lubrifianți. În funcție de cerințele clienților, putem oferi consultanță pentru fonduri europene, în colaborare cu partenerii noștri experți în domeniu.
EVIA UTILAJE SRL
Str. Drumețului, Nr. 57, Sector 3
031891 București
Mob.: 0720.261.111
E-mail: office@eviautilaje.ro
Web: www.eviautilaje.ro