Ariston Thermo România a donat în ultimii doi ani peste o mie de echipamente de încălzire a apei către 620 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind astfel acces la apă caldă pentru 112.000 de persoane.
Ariston Comfort Challenge reprezintă prima campanie globală, prin care grupul Ariston și-a propus să ducă confortul în locurile în care acesta pare imposibil de atins. Pe plan local, proiectul este în al doilea an de desfășurare și se bucură de sprijinul Crucii Roșii Române. În 2019, Ariston a donat 644 de boilere electrice de ultimă generație către 371 de instituții din întreaga țară, de care beneficiază peste 80.000 de copii și vârstnici. Anul trecut, peste 400 de boilere au fost donate către 250 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale, în care se regăseau 32.000 de persoane.
„Accesul continuu la apă caldă reprezintă încă un deziderat în România, o parte însemnată din populaţie plasându-se, din acest punct de vedere, sub standardele moderne. Alături de partenerii noștri de la Crucea Roșie, am continuat și în acest an să sprijinim cu boilere de ultimă generație comunitățile vulnerabile din țară, precum copiii și vârstnicii. Suntem mândri că până în prezent am reușit să ajutăm peste 112.000 de români să trăiască în condiții mai bune, iar misiunea noastră nu se va opri aici”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.
„Pentru mulți copii din mediul rural mersul la școală este o adevărată provocare din cauza distanțelor mari de parcurs și a condițiilor precare din școli, foarte multe dintre instituțiile de învățământ din mediul rural neavând acces la apă caldă. Ne bucurăm că și în acest an am reușit, alături de Ariston, să aducem condiții minime de confort în sute de școli și, astfel, să le dăm acestor copii o șansă pentru un viitor mai bun”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Inițiativa Ariston are loc în contextul în care România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul populației la apă curentă în propria locuință, potrivit statisticilor Eurostat. Mai exact: 27 % dintre români locuiesc într-o gospodărie care nu dispune de baie, duș sau toaletă cu apă curentă, față de o medie de 2% la nivelul Uniunii.
Cele peste 640 de boilere donate de Ariston în acest an au fost distribuite în 26 județe, nivelul de necesitate fiind mai pronunțat în Călărași, Giurgiu, Mehedinți și Arad. De exemplu, în Călărași au fost identificate peste 30 de gradinițe și școli fără acces la apă, numărul de beneficiari după ce au fost montate 67 de boilere ridicându-se la peste 7.600 de persoane. În Giurgiu, 20 de școli și grădinițe din mediul rural nu aveau acces la apă caldă, iar prin montarea a 54 de boilere electrice, peste 4.300 de persoane se bucură acum de condiții mai bune.
Pentru că Ariston și-a asumat misiunea de a duce confortul tuturor, pretutindeni, compania a încheiat în toamna acestui an un parteneriat cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont), pentru a oferi condiții optime de lucru în bazele de salvare și a facilita acordarea de prim ajutor. În cadrul colaborării, Ariston a dotat 30 de centre și baze de salvare cu centrale termice în condensare și boilere electrice de ultimă generație.
„Condițiile mai bune din centrele de salvare ne ajută să scurtăm timpii de reacție în intervenţiile de salvare, acțiuni care de cele mai multe ori au loc în situații meteo extreme. Datorită sprijinului Ariston, peste 700 de profesioniști și voluntari, care asigură patrularea preventivă și participă anual la misiuni de salvare, beneficiază de încălzire și apă caldă menajeră”, a declarat prof. Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
În cadrul campaniei umanitare Ariston Comfort Challenge 2019, derulată împreună cu Crucea Roșie și Salvamont, Ariston a donat echipamente termice cu o valoare totală de piață de 340.000 de lei.
Pentru a atrage atenția asupra faptului că pentru milioane de români accesul la apă caldă reprezintă un lux, Elisabeta Lipă, cvintuplă campioană olimpică la canotaj și președinte al Federației Române de Canotaj, s-a alăturat campaniei în acest an. Inițiativa se bucură și de sprijinul alpinistului Alex Găvan, în timp ce parteneriatul cu Salvamont este susținut de sportivul de anduranță Andrei Roșu, ambii alăturându-se pentru al doilea an consecutiv misiunii Comfort Challenge.
Cu toții și-au asumat experimentarea unei situații inconfortabile, pentru a demonstra faptul că ceea ce pentru unii este doar o provocare, pentru prea mulți români este o rutină zilnică. De asemenea, prezentatorii TV Adela Popescu și Cabral Ibacka au susținut direct campania de donație prin implicarea în mod activ alături de echipele Ariston și Crucea Roșie.
Pe lângă donația o mie de boilere electrice oferită de Ariston, persoanele care vor să sprijine comunitățile ce au nevoie de ajutor, o pot face direct pe site-ul Crucii Roșii. Sumele strânse vor fi folosite pentru reabilitarea grupurilor sanitare ale instituțiilor care se află într-o avansată stare de degradare.
Prima misiune globală a grupului Ariston, Comfort Challenge, a avut loc în anul 2018, în Groenlanda, pe insula Disko. Grupul Ariston a livrat materialele necesare și a construit, pe un teren înghețat, cu diverse adversități, o casă modulară inovatoare și eficientă, denumită Ariston Comfort Zone. Construcția a fost donată Universității din Copenhaga pentru ca echipa de savanți de aici să poată cerceta impactul schimbărilor climatice asupra zonei arctice chiar și în sezonul de iarnă, când temperaturile sunt extrem de scăzute.
În urma studiilor, savanții trag un semnal de alarmă că în următorii 100 de ani, temperaturile locale vor creşte cu cel puţin 5°C, respectiv cu 10°C în cel mai rău caz. Zona arctică este primul loc care va fi afectat de schimbările climatice, cu repercursiuni care se pot extinde însă asupra întregii planete.