Close-up Shot of the Industrial Engineer Wearing Classes and Hard Hat Connects Two Components He Designed. Precision in Mechanical Engineering.

OPTIMIZAȚI-VĂ PROCESUL DE INSPECȚIE PENTRU A REDUCE COSTURILE ȘI A AJUNGE MAI RAPID PE PIAȚĂ

În calitate de producător, vă dedicați calității. Calitatea poate avea sensuri diferite pentru diverse grupuri în cadrul unei organizații. Din perspectiva clientului, calitatea înseamnă că produsul pe care îl achiziționează este fiabil și funcționează conform așteptărilor. Din perspectiva producției, calitatea înseamnă conformitatea cu specificațiile de fabricație. În timp ce a livra produse de înaltă calitate se traduce, de obicei, prin clienți fericiți și o rentabilitate crescută, beneficiile interne ale reducerii reziduurilor, reprelucrărilor și defectelor în procesul de fabricație înseamnă costuri mai mici și timp mai scurt până la lansarea pe piață. Multe companii de astăzi se abonează la programe interne de management al calității, atât pentru câștiguri externe, cât și interne. Cu toate acestea, în această lume a concurenței în creștere, producătorii trebuie să caute modalități de a-și optimiza rezultatele, gestionând în același timp echilibrul cost-calitate. Procesul de inspecție în cadrul lanțului de distribuție joacă un rol critic în gestionarea conformității producției și este un proces pregătit pentru optimizare.

Calitatea este esențială

Menținerea calității la cel mai înalt nivel posibil este un obiectiv vital în afaceri. Atunci când produsele au defecte sau eșuează prematur, companiile se confruntă cu cantități ridicate de deșeuri, precum și costuri mai mari de reprelucrare pierzând astfel venituri, cotă de piață și loialitatea clienților. Multe companii implementează programe de management al calității pentru a remedia aceste provocări și a oferi clienților produse de calitate superioară. În timp ce majoritatea acestor programe este implementată la nivel de companie, obținerea calității din punct de vedere al fabricației implică crearea unor procese care să asigure faptul că produsele corespund și sunt realizate întotdeauna conform specificațiilor de proiectare. Acest lucru se realizează, de regulă, prin intermediul funcțiilor de Asigurare a Calității și de Control al Calității în cadrul producției.

Inspecția și testarea joacă un rol-cheie în obținerea calității

Inspecția este o etapă uzuală a proceselor de Asigurare a Calității și de Control al Calității în cadrul procesului general de fabricație. Inspecțiile de Calitate furnizează date și informații de fabricație ce indică performanța proceselor de producție și oferă o perspectivă a modului în care un design mai bun ar putea genera o calitate superioară și mai puține deșeuri.  Analizele SPC (Statistical Process Control) pot fi efectuate pe datele de Control al Calității pentru a obține informații despre îmbunătățirea procesului de-a lungul întregului ciclu de viață al producției. Inspecția poate avea loc înainte, în timpul sau după producție. Inspecția înainte de producție are loc, în general, atunci când este necesară asamblarea pieselor. Dacă piesele sunt neconforme înainte de asamblare și nu sunt verificate, ansamblul în sine devine neconform. Un motiv pentru care se realizează procesul de inspecție este acela de a crea documentația care identifică atributele-cheie ale unui produs ce urmează a fi inspectat, dar servește și drept dovadă a inspecției.

Tehnicienii calității, care îndeplinesc sarcini vitale de inspecție atât în cadrul ​​procesului, cât și post-producție, sunt actori-cheie într-un sistem de calitate. Rolul lor nu este doar acela de a efectua inspecțiile fizice, ci și de a genera documentația necesară, cum ar fi desenele de numerotare a reperelor din ansamblu cu ajutorul baloanelor) listele de verificare și raportarea rezultatelor.

O inspecție reuțită necesită o documentație aprofundată

Procesul de inspecție are două cerințe: inspectarea și testarea fizică a unei piese a ansamblului finit, precum și documentația aferentă. Documentația este utilizată pentru activități de inspecție internă (cum ar fi liste de verificare sau desene de numerotare cu baloane), pentru utilizare externă (cum ar fi livrabilele care se transmit împreună cu un produs), pentru a menține certificările din industrie sau pentru a susține auditurile. Necesitatea documentației de inspecție a fost determinată de o serie de forțe, inclusiv cerințe ale industriei și de reglementare, în special în ceea ce privește siguranța umană. De exemplu, producătorii care furnizează piese și produse pentru industria auto și aerospațială trebuie să respecte standardele de calitate din industrie, ce impun ca documentația de inspecție să îndeplinească anumite criterii.

Tabele și desene manuale de numerotare cu baloane

În multe dintre situații, documentele de inspecție sunt întocmite manual. Echipa QA efectuează desene de numerotare cu baloane derivate din desenele originale ale inginerului de proiectare. Desenele cu baloane îi ajută pe inspectori să vadă detaliile îmbinărilor și alte zone de interes. Inspectorii realizează, de obicei, listele de verificare manual, cel mai adesea într-un tabel în care introduc valorile din desene. Inspectorii scriu sau tastează pe rând rezultatele în timp ce efectuează măsurătorile. După finalizarea inspecției, inspectorii completează rapoarte ce includ constatările lor. Adesea, aceste rapoarte sunt realizate manual și trebuie să respecte formatele standard din industrie. Profesioniștii din domeniul calității folosesc în mod tradițional resursele ASQ – American Society for Quality – pentru a implementa cele mai bune practici în procesele de inspecție și documentare.

După cum vă puteți imagina, întocmirea manuală a documentației este un proces obositor și de lungă durată. Inspectorii ajung să petreacă o zi întreagă realizând desenul de numerotare cu baloane al unui produs sau ansamblu complex. Timpul exagerat de îndelungat petrecut pentru a întocmi manual documentația este costisitor, poate genera întârzieri de lansare a produsului și determina apariția riscului ca date incorecte să fie introduse în multiple documente. Însă există o soluție extraordinară pentru îmbunătățirea acestui proces costisitor și predispus la erori.

quality management with measuring equipment and measurement report

Crearea automată a documentației de inspecție

Există o modalitate mai bună. Cum ar fi dacă inspectorul ar putea genera automat desenele de numerotare cu baloane, listele de verificare și rapoartele ce includ datele 3D CAD din proiectul aprobat? SOLIDWORKS Inspection este un software de inspecție intermediară și FAI (First Article Inspection) ce simplifică și automatizează crearea de desene de numerotare cu baloane și rapoarte de inspecție. Poate fi utilizat independent sau ca un add-in ce permite utilizatorilor SOLIDWORKS să își valorifice datele preexistente, precum fișiere SOLIDWORKS, PDF-uri și TIFF-uri.

Software-ul SOLIDWORKS Inspection elimină, practic, necesitatea de a realiza manual desene cu baloane, ceea ce salvează enorm de mult timp. Listele de verificare sunt precompletate cu valori pentru dimensiuni, diametrul găurilor și toleranțe. În plus, SOLIDWORKS Inspection vă permite să captați digital informații de măsurare (precum șublerele USB sau o mașină de tip CMM – Coordinate Measuring Machine) în procesul dvs. de inspecție.

SOLIDWORKS Inspection poate, de asemenea, importa automat date de testare măsurate în pachete standard (cum ar fi AS9102, PPAP, APQP și multe altele). SOLIDWORKS Inspection oferă beneficii semnificative procesului de inspecție. Deoarece desenele de numerotare cu baloane pot fi realizate în câteva minute în loc de câteva ore, utilizatorii economisesc 90% din timpul alocat metodelor manuale. Generarea automată de liste de verificare și rapoarte de inspecție reduce semnificativ erorile și inconsecvențele de transpunere a datelor. Raportarea standard simplifică schimbul de documentație între partenerii de afaceri și mulțumește organismele de conducere și autoritățile de reglementare din industrie. Această economie de timp reduce durata procesului de dezvoltare a produsului și timpul până la lansarea pe piață, ceea ce permite inginerilor să se concentreze pe design și inovare.

Angajamentul pentru calitate în producție este un proces continuu. Companiile de astăzi caută întotdeauna modalități de a spori eficiența și de a reduce costurile fără a sacrifica calitatea. Un număr semnificativ de organizații folosește în continuare transpunerea manuală a datelor de inginerie pentru a-și întocmi documentația de testare și inspecție, ceea ce duce la erori, date contradictorii referitoare la calitate, productivitate pierdută din cauza realizării manuale a documentelor și întârzieri de lansare pe piață. Software-ul SOLIDWORKS Inspection permite asigurarea calității, controlul calității, iar personalului din fabrică să realizeze produse de calitate superioară și să întocmească cu ușurință și precizie documentație de inspecție, rapoarte standardizate și pachete FAI. Finalizarea acestor sarcini într-un timp mai scurt ajută companiile să reducă semnificativ cosutrile, să accelereze timpul până la lansarea pe piață și să îmbunătățească calitatea produselor.

Pentru mai multe informaţii şi o cotaţie de preţ pentru SOLIDWORKS Inspection contactaţi VEGRA INFO, reseller autorizat al soluţiilor SOLIDWORKS în România.

SOLIDWORKS este un pachet software CAD/CAE, produs de Dassault Systèmes, companie 3DEXPERIENCE, subsidiară a Dassault Group, cu sediul central în Vélizy-Villacoublay, Franța. SOLIDWORKS este preferat de mai mult de 1,5 milioane de utilizatori de toate dimensiunile, în toate industriile, în mai mult de 140 de țări și de peste 24.000 de instituţii de învăţământ din întreaga lume.