SDMO PORTABLE, NOILE GENERATOARE DIESEL

Noile generatoare diesel adăugate gamei SDMO Portable sunt rezultatul colaborării cu Kohler pentru a oferi o serie de produse adaptate cerințelor actuale ale pieței. Au existat numeroase schimbări în ultimele luni la gama Portable Power Diesel, primele rezultate ale noilor configurații fiind două grupuri electrogene: Diesel 6000 E Silence și Diesel 6500 TE Silence, lansate prima dată în Septembrie 2012. În plus, pe lângă noul design, acestea sunt primele grupuri silențioase care se potrivesc cu motorul Kohler Diesel și beneficiază de o îmbunătățire de 6 dB, comparativ cu modelele anterioare.

Noile soluții portabile lansate pe piețele din Europa au stârnit un interes semnificativ în rândul clienților, interes care a inclus folosirea lor pe piețele de închiriere și construcții din Europa cât și pe sectorul de back-up din Africa.

Acest lucru nu este o surpriză dacă sunt luate în considerare tendințele principale ale pieței. Vânzările de generatoare diesel au crescut foarte mult în ultimii ani față de cele pe bază de benzină, cu excepția modelelor de top care au urmat, de asemenea, unei tendințe de creștere semnificative.

În acest context, luând în considerare lansarea de succes, SDMO a stabilit obiectivul principal ca fiind îmbunătățirea promovării produselor din gamele de top, dar și dezvoltarea serviciilor conexe, având ca rezultat o structură mai bună de after-sales, o serie noi de kituri pentru întreținere, dar și prezentarea îmbunătățită a specificațiilor produselor.

Produse noi

Modelul Diesel 20000 TE AVR XLC a fost lansat în luna aprilie în Africa și Europa de Est. Deși nu este în conformitate cu Directiva 2000/14/EC privind emisiile de zgomot, acesta oferă o soluție simplă și robustă de energie de rezervă pentru piețele care nu fac obiectul prezentului regulament. Modelul este echipat cu un rezervor mare de combustibil și este capabil să funcționeze în medii de temperatură extremă. Cu o putere de 20 kW, răcire cu aer, SDMO oferă o soluție unică deoarece nu există în prezent niciun produs similar pe piață.

Celelalte două produse au fost, de asemenea, adăugate în gama Diesel: 10.000 E Silence și Diesel și 15.000 TE Silence. Piața țintă pentru aceste generatoare este identică cu cea a modelelor de 6 kW deja disponibile, putând fi folosite practic pentru aceleași aplicații.

SDMO are o prezenţă extrem de activă pe piaţa din România, atingând o cotă de piaţă importantă atât pe segmentul de echipamente portabile cât şi pe cel al generatoarelor staţionare sau al soluţiilor speciale. Societatea BT Best Tools Company, distribuitorul pentru România a generatoarelor, acoperă mai multe segmente de piaţă precum cel industrial, închirieri sau proiecte speciale. A reuşit să dezvolte cu succes mai multe canale de distribuţie pentru toată gama de echipamente din portofoliul grupului SDMO.

B.T. Best Tools Company a fost înfiinţată în anul 2006, începându-şi activitatea prin distribuirea echipamentelor de curăţenie din gama mică precum: aspiratoare profesionale, maşini de spălat pardoseli şi maşini de măturat. În timp, gama de echipamente a fost diversificată, dezvoltând trei divizii separate. Prima divizie se ocupă acum în continuare de vânzarea echipamentelor de curăţenie şi echipamentelor de salubrizare, a doua de grupuri electrogene iar a treia o reprezintă partea de reprezentare şi distribuţie a echipamentelor de construcţii.

Compania SDMO reprezintă unul dintre cei mai importanţi producători de generatoare, la nivel mondial. SDMO a proiectat o serie de produse competitive, de înaltă performanță, recunoscute ca fiind unele dintre cele mai complexe din piaţă. În condiţiile în care cerințele sunt din ce mai exigente, SDMO a adoptat o politică de îmbunătățire continuă a gamei sale de produse și servicii. Strategia de concentrare pe un singur sector de echipamente a dus la dezvoltarea companiei care, la ora actuală, este în măsură să ofere produse de încredere, ce îndeplinesc cele mai riguroase standarde.

SDMO are o experiență de peste 40 de ani în dezvoltarea generatoarelor, reprezentând o alternativă eficientă în cazul unei pene de curent. Dinamismul personalului şi flexibilitatea în procesul de producție au condus SDMO către inovaţie. Compania s-a axat pe dezvoltarea rețelei de distribuție și pe o politica de service activ, două dintre valorile sale principale. Energia înseamnă viață, iar SDMO creează echipamente pentru confortul și siguranța tuturor.

 

Bvd. Iuliu Maniu Nr. 246, Sector 6, Bucureşti

T: (40-21) 318.36.87; F: (40-21) 318.36.89

office@best-tools.ro     www.best-tools.ro

http://www.best-tools.ro/76-generator-curent/