ASPIRATOARE INDUSTRIALE MOBILE – FLEXIBILITATE ȘI EFICIENȚÃ

Continuitatea în activitățile multor companii din diverse domenii depinde într-o proporție importantă de un aspirator industrial pentru aplicații grele. Totuși, puternicele aspiratoare, în unele situații, nu sunt utilizate frecvent în același loc, fiind vorba despre adevărate parcuri industriale ce se întind pe un spațiu mare sau despre activități ce se desfășoară mereu în alte locații, investiția într-un aspirator fix nefiind justificată. În situațiile în cauză, aspiratoarele mobile pentru aplicații grele sunt soluția optimă. Sibilia este unul dintre cei mai importanți producători din lume de aspiratoare industriale pentru aplicații grele. Consacratul producător dezvoltă, fabrică și oferă utilaje mobile, instalate pe remorci sau chiar direct pe șasiuri, care aspiră materialele și reziduurile din instalații și de pe oricare altă suprafață. Aspiratoarele industriale ajută la menținerea liniilor de producție curate și eficiente, la îmbunătățirea calității zonelor de lucru și cresc semnificativ siguranța personalului.

Spațiile mari de producție

Aspiratoarele industriale pentru aplicații grele sunt folosite, în general, în uzine, șantiere și spații de producție interioare sau exterioare de mari dimensiuni, unde nevoia de aspirare apare în locuri diferite. Eficiența aspiratoarelor mobile în astfel de situații este subînțeleasă. Mobilitatea acestor utilaje puternice ușurează munca operatorilor, eficientizează producția reducând timpul de aspirare și scad costurile aferente acestor activități de aspirare atât de necesare în diferite domenii de activitate. De asemenea, există aplicații ce necesită deplasarea la fața locului. Iar în aceste situații, mobilitatea aspiratoarelor industriale pentru aplicații grele este obligatorie.

Dragonfly – compact și puternic

Sibilia Dragonfly este soluția perfectă pentru aplicații ce necesită deplasarea aspiratorului în mai multe puncte. Acesta poate fi folosit și într-un punct fix, de asemenea. Aspiratorul Dragonfly este dotat cu un motor diesel cu răcire cu apă și dispune de pompe de tip „fluture”, special concepute pentru a-i oferi sistemului valori mari de aspirare. Tancul de depozitare este de tip ciclonic, cu un sistem automat de curățare a filtrelor și dispune de un sistem hidraulic instalat astfel încât să permită deschiderea valvei și eliminarea rapidă a elementelor aspirate. În plus, aspiratorul industrial Sibilia Dragonfly este conceput cu scopul de a fi montat pe remorcă, în benă sau direct pe șasiu, eficientizându-se transportul acestuia de la un punct de lucru la altul. Toate caracteristicile îl recomandă ca fiind un echipament industrial de aspirare pentru aplicații grele, ideal atât pentru companiile ce oferă servicii profesionale de curățenie în diverse industrii, cât și pentru beneficiarii finali, ce au necesități de aspirare frecvente.

Unde pot fi folosite aspiratoarele industriale mobile?

Diversitatea de aplicații în care aspiratoarele industriale mobile pot fi folosite este impresionantă. Practic, sistemele de aspirare sunt utile în orice domeniu ce necesită o astfel de acțiune. Totuși, printre principalele domenii în care aspiratoarele Sibilia sunt utilizate de mai multe decenii se numără industria textilă, de ambalare, combinate siderurgice, minerit, industria metalului, a sticlei, turnătorii, industria energetică, combinate chimice, fabrici de ciment, domeniul agricol și multe altele.

Siguranță și performanță

Fiecare unitate de aspirare este supusă unor examinări riguroase și este testată în cele mai grele condiții, pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de calitate. Majoritatea aspiratoarelor industriale Sibilia sunt supuse inspecțiilor de către comisii externe și internaționale, care testează următorii parametri: eficiența de filtrare, eficiența în eliminarea deșeurilor și substanțelor toxice sau periculoase, protejarea împotriva descărcărilor electrostatice, adecvarea lucrărilor în zonele cu risc de explozie (Atex). Aspiratoarele industriale Sibilia sunt concepute astfel încât să se potrivească atât în aplicații unice, unde aspiratorul este fix, cât și în aplicații ce necesită deplasarea.

office@best-tools.ro; www.best-tools.ro