ROMENVIROTEC – Tehnologii performante dedicate protectiei mediului

Între 9 şi 12 aprilie au avut loc la ROMEXPO cea de a XX-a editie a Târgului de Echipamente şi Tehnologii pentru Protecţia Mediului şi cea de a XXIII-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Medicină şi Farmacie

ROMMEDICA. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa Doamnei Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice alături de Domnul Marcel Octavian Nicolaescu, Vice-primar în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

 

Ambele oficialităţi au adus în discuţie problemele de protecţie a mediului înconjurator, reafirmând importanţa implicării autorităţilor centrale şi locale, dar şi a fiecaruia dintre noi, pentru a asigura dezvoltarea într-un mediu sănătos pentru generaţiile următoare.

“ROMENVIROTEC este un eveniment deosebit de important deoarece reprezintă atât o platformă pentru progresul tehnologic în managementul deşeurilor, cât şi o platformă pentru eco-educaţie – o etapă importantă în protecţia mediului. Alături de colegii din minister şi din instituţiile teritoriale, am găsit soluţii şi am înaintat propuneri pe partea legislativă pentru a crea o infrastructură necesară procesului de reciclare” a declarat Doamna Ministru Rovana Plumb.

Timp de patru zile, 130 de companii din 15 ţări au expus pe o suprafaţă de aproximativ 6.500 de mp, aparatură şi servicii de ultimă generaţie pentru un mediu şi o populaţie sănătoase.

În total, 4.000 de vizitatori au trecut pragul celor două manifestări confirmând interesul tot mai mare spre aceste domenii atât din partea mediului de afaceri, cât şi din partea publicului larg.

ROMENVIROTEC a atins în acest an toate aspectele protecţiei mediului în România. Tehnologii pentru valorificarea deşeurilor biodegradabile; pentru curăţare, depoluare, decontaminare a solului şi a apei; pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor infestate cu suprafeţe petroliere; kit-uri de intervenţie în caz de poluare; baraje de reţinere; skimere; soluţii inovatoare pentru încălzire şi independenţa energetică a clădirilor – toate s-au regasit printre produsele prezentate de expozanţi.

Alături de acestea, un alt punct important l-au reprezentat acţiunile de educaţie ecologică destinate şcolarilor.

Laboratorul Verde – un autocar modificat şi adaptat special pentru copii, le-a oferit acestora informaţii esenţiale despre colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor de ambalaje.

În acelaşi timp, la standul Micului Ecologist, copiii au învăţat prin jocuri de tipul «Baterel şi lumea NON-E » concepte de educaţie ecologică non-formală.