Renexpo South-East Europe a ajuns la cea de-a sasea editie

Renexpo – unul dintre cele mai mari târguri de energii regenerabile și eficiență energetică din România, a arătat pentru a șasea oară importanța energiilor verzi și a înscris un nou succes în domeniu. Acesta a avut loc în perioada 20-22 noiembrie 2013 la Exporom București. Din anul 2008, Renexpo aduce noutăți din sfera regenerabilelor.

Cu ocazia ediţiei numărul şase, Renexpo South-East Europe, și-a prezentat noile sale sub-branduri: Renexpo Solar, Renexpo Wind, Renexpo Hydropower și Renexpo Bio&Co. Totodată, Renexpo a fost gazda, pentru a doua oară, a Standului Comun German pe o suprafață de 100 mp, cu companii de renume, precum Schletter GmbH, MWM, Dach und Sonne GmbH, Kanne&Joos, Dreyer&Bosse organizat în colaborare cu Camera de Comerț Româno-Germană.

131 de companii naționale și internaționale bine cunoscute din 15 țări de pe două continente și-au prezentat produsele și serviciile pe o suprafață expozițională de 6.000 mp, unui număr de aproximativ 3.000 de vizitatori prezenți pe parcursul celor trei zile de târg.

Evenimentul „oferă o ocazie excelentă de a cunoaște persoane cheie din domeniul energiei regenerabile și de a stabili noi oportunități de colaborare”, declată Dragoș Vasile, Eximprod Grup.

În paralel cu evenimentul au avut loc nouă conferințe internaționale, workshop-uri și forumuri pe diverse tematici din domeniul: energiei solare, energiei eoliene, biomasei, hidroenergiei, cogenerării și eficienței energetice.

Renergy Award a fost oferit pentru a doua oară în cadrul Serii Profesionale pentru Networking, pe data de 20 noiembrie 2013 la Solange Ballroom. Premiul a fost acordat în doua categorii, unei Personalități Remarcabile și unei Tehnologii Inovatoare. Premiul pentru o Personalitate Remarcabilă i-a revenit domnului Havrilet Niculae, Președinte ANRE, iar premiul pentru o Tehnologie Inovatoare a fost acordat companiei Altius Fotovoltaic.

“Anul acesta evenimentul de succes Renexpo a revenit în noua locație la Exporom-București și a prezentat participanților o altă viziune asupra calității unui eveniment din domeniul energiilor regenerabile. Renexpo a depășit anul acesta așteptările expozanților și le-a oferit acestora un târg superior din punct de vedere calitativ datorită spațiului generos pentru construirea și personalizarea standurilor, dar și o atmosferă potrivită unui eveniment de business. Peste 6.000mp au fost ocupați de companii naționale și internaționale. Dorim să mulțumim tuturor partenerilor, sponsorilor, expozanților că au fost alături de noi și în acest an, contribuind astfel la un nou succes al evenimentului”, declară Timea Szanto, Project Manager Renexpo South-East Europe.

Mai multe informații despre eveniment și conferințele însoțitoare le puteți găsi pe www.renexpo-bucharest.com.

 

Autori:  Daniela Rădeanu

           Bogdan Mustățea