METATOOLS ANIVERSEAZA 15 ANI

In septembrie 1998, compania Metatools îşi deschidea pentru prima oara porţile, începând cu pasiune şi dedicaţie, construirea relaţiilor de încredere. Astăzi, sărbătoreşte împlinirea a 15 ani de activitate într-un domeniu dinamic, în care numai companiile care deţin anumite calităţi, precum seriozitatea şi adaptabilitatea rapidă pot avea succes. Cu această ocazie, revista Easy Engineering vă oferă, în exclusivitate, un interviu cu domnul Alexandru Androne, administratorul şi totodată unul dintre proprietarii companiei Metatools din Ploieşti.

 

Easy Engineering: Care au fost fundamentele acestui business?

Alexandru Androne: Am început business-ul acesta cu dorinţa de a construi o relaţie solidă cu fiecare client care păşeşte pragul nostru, iar unul dintre principiile fundamentale ale acestei relaţii a fost şi este respectul faţă de acesta, împreună cu o preocupare susţinută pentru ceea ce oferim.

 

Easy Engineering: Ce ne puteţi spune despre strategia de piaţă a companiei?

Alexandru Androne: Strategia noastră principală este de a oferi clienţilor o gamă vastă de produse profesionale, de înaltă calitate, concomitent cu un pachet complet de servicii post-vânzare, de la închiriere, reparaţii, întreţinere până la service-ul mobil pentru toate produsele comercializate.

Easy Engineering: Cum aţi reuşit să vă menţineţi în top?

Alexandru Androne: Au fost 15 ani de intensitate maximă,în care am fost nevoiţi să ne adaptăm la cerinţele unei pieţe în permanentă schimbare, 15 ani în care am modernizat infrastructura, am extins portofoliul de produse dar şi aria de acoperire, am consolidat parteneriate cu producători de renume de pe piaţa sculelor şi utilajelor de construcţii. 15 ani în care performanţele s-au concretizat în rezultate, rezultatele în experienţă, iar experienţa în profesionalism, în tot acest timp am reuşit să ne menţinem pe un trend crescător şi am înregistrat creşteri atât la nivelul cifrei de afaceri cât şi al portofoliului de clienţi, iar astăzi dispunem de energia şi dedicaţia unei echipe de peste 40 de oameni şi ne mândrim cu cel mai mare showroom de scule, unelte şi utilaje profesionale din judeţul Prahova.

 

Easy Engineering: Ce doriţi să le transmiteţi clienţilor cu această ocazie specială?

Alexandru Androne: Dorim să le mulţumim clienţilor noştri pentru încrederea şi aprecierea oferită de-a lungul anilor. Existăm datorită lor, iar loialitatea acestora ne onorează şi ne obligă să fim mereu mai buni. Mulţumim furnizorilor noştri pentru suport şi pentru excelenta colaborare. în plus, doresc să le mulţumesc tuturor colegilor noştri, atât celor care ne-au fost alături de-a lungul timpului cât şi celor cu care continuăm misiunea noastră, oameni extraordinari care formează o echipă de excepţie.