IEAS 2013 – LA FINAL

Pe o suprafaţă de peste 3.600 mp, în sălile Unirii, Take Ionescu şi I.C.Bratianu de la Palatul Parlamentului, peste 100 de companii de top din ţară şi din străinătate au expus cele mai noi tehnologii din industria energetică, electrică şi a automatizărilor. Timp de 4 zile, între 10 şi 13 Septembrie s-a desfăşurat unul dintre cele mai mari evenimente dedicate industriei din România.

Anul acesta evenimentul IEAS a susţinut, în premieră, tinerii şi copiii ce au dorit să îşi dezvolte abilităţile şi interesul către această industrie. IEAS 2013 s-a desfăşurat sub sloganul „Copii azi…Ingineri Maine” iar în perioada evenimentului cei pasionaţi de energie au putut lua parte la cele mai interactive work-shop-uri şi ateliere în cadrul spaţiilor special amenajate.

În cadrul târgului au fost prezentate produse şi tehnologii inovative, menite să reducă atât consumul de energie cât şi să simplifice şi să extindă utilizarea echipamentelor în industriile cărora se adresează. Printre produsele expuse se numără: platforme online şi senzori automatizaţi, module integrate de prezentare, roboţi industriali, conectori şi cabluri electrice, tablouri şi celule electrice, sisteme automatizate complexe, automobile electrice şi echipamente destinate acestora, precum şi multe alte servicii şi echipamente dedicate domeniului electric.

Ediţia a IX-a a evenimentului a înregistrat o creştere de 10% a companiilor prezente din ţară şi din străinătate faţă de ediţia anterioară, fiind înscrişi 108 expozanţi. Au fost prezente companii din Germania, Italia, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovenia, China şi Rusia alături de companiile româneşti. Anul acesta evenimentul a extins promovarea externă, IEAS fiind prezent în cadrul renumitului târg Hannover Messe din Germania, unul din cele mai importante târguri dedicate industriei de automatizări din lume. Acest lucru a fost dublat de promovarea evenimentului pe plan local, acţiuni ce au dus la un număr mai mare de vizitatori faţă de anul precedent, fiind înregistraţi peste 3.700 de vizitatori specialişti.

Subiectele în discuţie au cuprins sectoarele cu cele mai multe întrebări de rezolvat, printre care putem enumera: eficienţa energetică, smart grid, surse regenerabile de energie, standardul, ISO 50001, echipamente electrice sau politici în domeniul energiei.

Pentru prima dată în cadrul evenimentului, în sala Drepturile Omului, în data de 11 Septembrie, s-a desfăşurat în paralel seminarul StarGrid, organizat în parteneriat cu Asociaţia de Standardizare din Romania (ASRO), ce s-a bucurat de prezenţa celor mai importanţi reprezentanţi în domeniu din patru ţări europene: David Nestle – Fraunhofer Institut für Windenergie und Energiesystemtechnik, Dr. Ing. Georgio Franchioni – Ricerca sul Sistema Energetico – RSE S.p.A., Italia (tbc) şi alţii.

CEEER 2013 a fost susţinut de: Asociaţia Română pentru Energie Eoliană; Consiliul Român pentru Clădiri Verzi; Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice; Comitetul Român al Consiliului Mondial al Energiei; Asociaţia de Standardizare din România; Patronatul Societăţilor din Construcţii; Uniunea Generală a Industriaşilor din România.

Evenimentul International Electric&Automation Show se desfăşoară anual în locaţia tradiţională a Palatului Parlamentului. Anul viitor va avea loc ediţia a X-a, între 9 şi 12 Septembrie.

Vizitarea evenimentului este gratuită tuturor specialiştilor din domeniu.