Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunță în cadrul Conferinței de presă organizată in mediul online, rezultatele de business ale anului 2020 și strategia configurată pentru 2021. La finalul unui an atipic, foarte dificil atât din punct de vedere social cât și economic, Cefin Trucks a reușit să îndeplinească obiectivele setate la începutul anului. Într-o permanentă adaptare la nevoile clienților, compania Cefin Trucks este un partener stabil care vine în întâmpinarea tuturor cerințelor acestora și ale pieței prin servicii integrate ce cuprind toate sectoarele de activitate.

Anul 2020 a reprezentat o provocare pentru segmentul vehiculelor comerciale (>16tone), care a scăzut cu 33.7% față de anul precedent. O schimbare semnificativă a avut loc și în mixul celor trei segmente care compun piața de vehicule comerciale, și anume transport internațional, construcții și vehicule specializate. Segmentul de vehicule pentru construcții a cunoscut o creștere importantă, ajungând la 24.6%, la fel și cel al vehiculelor specializate, cu o cotă de 13.2% în 2020. Întreg contextul anului 2020, a dus la o scădere considerabilă a segmentului de transport internațional, de la 75.4% la 62.2%.

Privind poziția brandului Ford Trucks din perspectiva dinamicii pieței, acesta a urcat pe locul 4 în topul Brandurilor de Vehicule Comerciale (conform raport înmatriculări) în anul 2020 – în creștere de la locul 6 ocupat în anul 2019. A depășit obiectivul setat pentru creșterea cotei de piață, atingând 11.8%.  A rămas în topul alegerilor clienților în segmentele de Construcții si Vehicule Specializate, fiind lider în Segmentul Vehiculelor Municipale cu 54.3% cotă de piață în 2020. În perioada ce urmează, Cefin Trucks se va concentra pe dezvoltarea segmentului de autotractoare, produsul F-MAX fiind acum un produs matur, cunoscut și testat, iar rețeaua europeană de service a producătorului fiind în continuă extindere.

Obiectivul legat de extinderea rețelei de service din România a fost atins în 2020, astfel că în decembrie 2020, rețeaua Cefin Trucks numără 19 service-uri la nivel național din care 7 proprii. În continuare avem în plan alăturarea și altor locații. Începând cu anul 2020, Cefin Trucks a integrat și serviciile de reparație Ford LCV în sediul central din București.

Digitalizarea și integrarea tuturor serviciilor din procesul de vânzare și comunicare cu clienții sunt de asemenea obiective principale ale Cefin Trucks.

Gama de produse Ford Trucks va avea parte de numeroase îmbunătățiri la nivelul fiecărui segment, ca urmare a adaptării la nevoile clienților și cerințele pieței. Îi ascultăm pe clienții noștri, înțelegem nevoile lor, urmărim tendințele de schimbare și pregătim produsele noastre pentru viitor. Cea mai mare valoare adăugată pe care marca noastră o oferă clienților noștri este „costul total de proprietate”, care ajută clienții să își gestioneze operațiunile mai profitabil.

“Anul 2020 ne-a arătat încă o dată cât este de important să privim schimbarea ca pe o oportunitate și să fim deschiși către adaptare. Toate strategiile noastre se bazează pe principiul că atunci când clientul are de câștigat, acest lucru se transformă în câștig și pentru companie, și vice-versa. În acest scop avem nevoie să creăm zilnic oportunitatea de a maximiza valoarea adăugată pe care o putem oferi clienților noștri și să implementăm produse și servicii pentru a îndeplini acest obiectiv esențial pentru succesul nostru.

Ne-am atins obiectivele anunțate la începutul anului, atât referitor la cota de piață cât și volume. Ne bucurăm că suntem locul 4 din 9 branduri (vehicule comerciale >16 T. GVW), în prima jumătate a clasamentului, și mizăm pe termen scurt să fim în primele 3 branduri.

Privim cu încredere anul 2021, în care ne așteptăm ca piața să recupereze o parte din volumul de vânzări pierdut în 2021. Vom continua să creștem volumul de vânzări și operațiuni service, datorită expansiunii politicii prin care clientul este în centru acțiunilor noastre și datorită digitalizării proceselor noastre interne si externe.” a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

„Ford Trucks are o strategie complexă de extindere internațională, după integrarea completă a rețelei Europei Centrale, de Sud și de Est în 2020, continuând finalizarea în 2021 pentru țările din Europa de Vest. Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks, iar acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii patru ani. Împărtășim același obiective privind consolidarea poziției noastre în segmentul de construcții și cel municipal cu produse și caracteristici noi și creșterea pe segmentul activităților de transport internațional cu Ford Trucks F-MAX, cu un produs matur care s-a dovedit a adăuga valoare clienților noștri nu numai privind costul de proprietate, dar și cu servicii de conectivitate îmbunătățite.

Chiar și cu întregul context social și economic, 2020 a fost un an excepțional pentru Ford Trucks, ne-am îmbunătățit cota de piață în toate regiunile. Nu mai este nevoie să spun că România a fost printre lideri în ceea ce privește cota de piață și va rămâne și în 2021” a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.

Evoluţie accelerată

Luna mai 2017 a marcat o etapă importantă în evoluţia companiei, prin lansarea oficială a activității de importator Ford Trucks.

În primul an de activitate, Cefin Trucks, în calitate de importator și distribuitor al Ford Trucks, a înregistrat vânzări de 157 de unităţi (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcţii și 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cotă de 2,36%.

În al doilea an, compania și-a îndeplinit și depășit obiectivul stabilit, surclasând deja, în semestrul al doilea, doi competitori cu o prezenţă tradiţională pe piaţă. Numărul unităților vândute s-a dublat, ajungând la 357, iar cota de piaţă la 4,1%.

Vânzările au crescut și mai mult în 2019, cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând in noiembrie 2019 un total de peste 1000 de unități Ford Trucks. Datorită lansării F-MAX, un vehicul perfect potrivit pentru transportul internațional, Cefin Trucks intenționează să-și mărească cota de piață în segmentul respectiv, unde potențialul de creștere rămâne foarte ridicat. Cefin Trucks a mizat pe păstrarea poziției de lider în alegerile clienților din segmentele de Construcții și Vehicule municipale și în 2020, atingând locul 4 în Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cotă de piață de 11.8%. Tot în 2020, Cefin Trucks și-a extins rețeaua de service, ajungând la 19 centre service in România, adăugând la o dimensiune multibrand a acesteia, prin inaugurarea serviciilor de reparații Ford LCV in centrul din București.

Cefin Trucks

Compania activează de aproape 25 de ani în sectorul auto, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscută ca unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România. În decembrie 2016, Cefin Trucks a fost numit unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks și din mai 2017 a început activitatea din acest nou rol.

Ford Trucks

Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane de mare tonaj din lume. Acesta produce o gamă largă de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de construcții și camioane de distribuție cu o greutate de peste 16 tone. Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor comerciale Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor Ford Trucks.  La Ford Trucks, se întrepătrund mai mult de jumătate de secol de proiectare și experiență de producție cu expertiza în dezvoltarea de produse specifice pieței, pentru a construi principalele componente ale vehiculelor, inclusiv motoarele noi. În prezent, își desfășoară activitatea în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și CSI și continuă să își dezvolte rețeaua internațională pe trei continente. Pentru mai multe informații despre Ford Trucks și produsele sale la nivel mondial, vizitați site-ul:

www.fordtrucks.com.tr