ENERGIA REGENERABILA SI EFICIENTA ENERGETICA, PENTRU A VII-A OARA LA EXPO ARAD

Enreg Energia Regenerabilă, evenimentul pe energie regenerabilă şi eficienţă energetică din triunghiul de frontieră România – Ungaria – Serbia a fost prezent pentru a VII-a oară la Expo Arad, între 4-6 martie 2015. “În ciuda barierelor legislative şi a scăderii investiţiilor în energia regenerabilă, ne-am încăpăţânat pentru al şaptelea an consecutiv să reunim specialiştii din domeniu, să analizăm piaţa, să marcăm tendinţele. Anul acesta focusul a fost pe eficienţa energetică în vestul României, care nu este doar o prioritate, ci şi o necessitate atât pentru regiune, cât şi pentru România. Ţara noastră dispune de un potential uriaş în ceea ce priveşte eficienţa energetică, fie că vorbim despre sectorul rezidenţial, administrativ sau industrial. Mai este mult de lucru, suntem doar în faza incipientă, iar intenţia noastră este să sprijinim şi să contribuim în continuare la dezvoltarea acestui domeniu Cea de-a VII-a ediţie a târgului ENREG a găzduit peste 30 de companii naţionale şi internaţionale, din 6 ţări europene şi domenii ca: energie solară, eficienţă energetică, hidroenergie, biogaz, cogenerare, plante energetice, consultanţă şi finanţare.