Editia a VIII-a IEAS – un real succes

Târgul de Echipamente Electrice şi Automatizări, desfăşurat în perioada 11-14 septembrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti s-a încheiat cu succes. Ediţia a VIII-a adus în prim plan descoperirile din industria de echipamente electrice şi evoluţia sistemelor automatizate din România, şi nu numai. Anul acesta IEAS a avut loc într-un cadru deosebit, într-o atmosferă de gală, de Festival de Film.

 

Statistica numărului celor prezenţi cu stand în cadrul evenimentului s-a menţinut asemănătoare anului trecut, fiind însă simţită o implicare mai activă a celor prezenţi, o dorinţă de a negocia şi demara parteneriate de business noi. Cu toate că numărul participanţilor dar şi a vizitatorilor s-a situat în jurul cifrelor de anul trecut toţi cei prezenţi au apreciat calitatea şi interesul acestora. Au fost prezente aproximativ 80 de companii şi în jur de 3.500 de vizitatori specializaţi.

Prezenţa companiilor din străinătate şi în special a celor din Germania şi Franţa a demonstrat implicarea tot mai activă a acestora în piaţa din România şi în managementul intern al companiilor pe care le reprezintă. De asemenea, au fost prezente la IEAS companii din ţările vecine, în special din Bulgaria şi Ungaria. China şi Rusia au reprezentat cele două ţări debutante, cu standuri de imagine impresionante şi cu tehnologii deosebite, observându-se astfel un interes tot mai mare pentru piaţa din România. În paralel cu zona de expunere s-au desfăşurat congrese şi conferinţe ce au dezbătut subiecte de actualitate pentru industrie. Congresul de Energie şi Echipamente Electrice din România organizat în colaborare cu Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei CNR-CME, a dezbătut teme de interes precum: “Sistemul energetic Naţional”, “Eficienţa Energetică” sau “Siguranţa instalaţiilor şi echipamentelor”.

Anul acesta fiecare expozant a fost prezent în Galeria Vedetelor, un spaţiu creat special pentru participanţii IEAS, şi au primit aprecierea vizitatorilor sub forma de stele. Astfel, la încheierea campaniei, în cea de-a treia zi de expoziţie, cele mai multe stele le-a primit compania Schneider Electric, urmată de Eaton şi Siemens. La această ediţie au participat chiar şi câţiva actori celebri, în calitate de invitaţi de onoare, precum Eusebiu Ştefănescu, Horaţiu Mălăele si George Mihăiţa.