Pentru a sărbători reușitele omului în descoperirea spațiului cosmic, Discovery Channel va difuza, între 8 și 14 octombrie, o săptămână întreagă de emisiuni fascinante și documentare care ne pot ajuta să înțelegem mai bine de unde venim, încotro ne îndreptăm și care e locul nostru în Univers. „Săptămâna Spațiului Cosmic” face parte campania Discovery Channel „Nu înceta să fii curios”, care se va desfășura în mediul digital și în OOH în perioada următoare. Din aceeași campanie va face parte și noul sezon al emisiunii „Goana după aur”, care va avea premiera în România marţi, 16 octombrie, de la ora 21:00.

Printre principalele emisiuni din „Săptămână Spațiului Cosmic” se numără: „NASA: 60 de ani de călătorii spațiale”, care prezintă dintr-o perspectivă nouă instituţia istorică datorită căreia au fost posibile cele mai curajoase proiecte ale omenirii; „NASA: Cazuri neelucidate”, despre cele mai misterioase cazuri gestionate de agenția spațială; „Partea întunecată a Soarelui”, despre trecutul şi viitorul Soarelui, precum şi despre efectele sale asupra Pământului; și „Secretele misiunilor spațiale”, în care eroii principali sunt astronauți care au scăpat cu bine din situații-limită în timpul misiunilor.

 „NASA – 60 de ani de călătorii spațiale”

Unul dintre cele mai anticipate documentare ale acestei săptămâni este „NASA – 60 de ani de călătorii spațiale”, în regia lui Rory Kennedy – câștigătoare a unui premiu Emmy și nominalizată la Oscar. Filmul va premiera în România duminică, 14 octombrie, de la ora 22:00, când fanii vor putea descoperi cele mai importante programe și realizări ale agenției spațiale americane în cei 60 de ani de activitate.

 De la aselenizare (aterizarea omului pe Lună), la amartizare (aterizarea pe Marte) și până la călătoriile spre marginea sistemului nostru solar, „NASA: 60 de ani de călătorii spațiale” dezvăluie remarcabilele misiuni derulate de agenție de la înființarea sa și până în prezent. Pe lângă acestea, documentarul Discovery Channel prezintă și rolul vital, dar mai puțin cunoscut, pe care agenția îl joacă în protejarea planetei noastre, prin proiectele sale de monitorizare a apelor, aerului, a formațiunilor de gheață și a nisipurilor. De la topirea calotelor de gheață ale Antarcticii, la albirea și uscarea barierelor de corali, datele colectate din spațiu de NASA sunt esențiale pentru înțelegerea omenirii și a unei planete frumoase, dar extrem de complicate.

Program premiere & resurse: 

  • Secretele misiunilor spațiale: 8 – 12 octombrie 2018, de la ora 18:00 / 13 octombrie – ora 16:00;
  • NASA: Cazuri neelucidate: 8-12 octombrie 2018, de la ora 00:00;
  • Curiosity: Furtuna solară: sâmbătă, 13 octombrie 2018, de la ora 00:00;
  • Partea întunecată a Soarelui: sâmbătă, 13 octombrie 2018, de la ora 01:00;
  • Tranzacţii cu obiecte din spaţiu: duminică, 14 octombrie 2018, de ora 11:00;
  • NASA: 60 de ani de călătorii spațiale: duminică, 14 octombrie 2018, de la ora 22:00;
  • Curiosity: Există viaţă pe Marte?: duminică, 14 octombrie 2018, de la ora 23:30;
  • Ultimul zbor al navetei spaţiale Atlantis: duminică, 14 octombrie 2018, de la ora 00:30.