DEMO METAL DA TONUL INDUSTRIEI PRELUCRARII METALELOR

Euroexpo și Tehnic Media inaugurează cea de-a treia ediție a DEMO METAL – expoziţie dedicată exclusiv industriei de prelucrare a metalelor.

Evenimentul are loc între 28 și 31 mai la Romaero Băneasa și reuneşte la București reprezentanţi de elită ai companiilor din domeniu atât din ţară, cât şi străinătate, precum şi numeroşi specialiști interesaţi de evoluțiile tehnologice ale industriei. Ediţia de anul acesta a DEMO METAL include 56 de companii specializate în prelucrarea metalelor.

În spaţiul expoziţional de la Romaero vor putea fi observate de către publicul specialist materii prime şi semifabricate, maşini unelte pentru tăiere, debitare și prelucrare prin aşchiere, utilaje pentru prelucrarea tablelor, scule, echipamente de sudură şi consumabile, lubrifianţi,  soluţii de spălare şi finisare a pieselor, soluţii pentru tratamentul suprafeţelor, precum şi aparatură de măsură şi control şi software specializat.

În cadrul ediției de anul acesta, o parte a companiilor expozante vor organiza o linie de prelucrare care prezintă un sistem complet de producţie. Linia va pune în evidenţă operaţiunile tehnice implicate în obţinerea unui reper finit specific industriei auto. Publicul specialist va putea observa piesa trecând prin operaţiuni de scanare 3D, debitare, frezare, cifare, tratament termic, strunjire, control dimensional activ şi control de formă și rugozitate.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare și comunicare a publicului specialist, Demo Metal include un spaţiu dedicat – Know How Transfer Forum, unde vor fi realizate prezentări de noi echipamente şi tehnologii, conferinţe tematice şi training-uri. Demo Metal sprijină astfel răspândirea celor mai noi cunoştinţe în industrie și contribuie la construcţia unui mediu de afaceri eficient.

Ajuns anul acesta la a treia ediţie, târgul are o suprafaţă expoziţională totală de 5.300 de metri pătraţi – ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 10% comparativ cu ediţia anterioară a evenimentului, care a fost vizitată de 1.200 de specialişti.