SYNOTECH SI SOCOMEC: UN PARTENERIAT DE SUCCES

Socomec este un producător francez de echipamente electrice ce are drept strategie dezvoltarea de colaborări cu companii care integrează soluţii, începând de la momentul identificării nevoii unui proiect până la implementarea acestuia şi asigurarea derulării în condiţii optime. Synotech este o companie care, la rândul ei, se diferenţiază prin dezvoltarea de parteneriate solide, bazate pe încredere şi reciprocitate cu clienţii lor, depunând toate eforturile posibile pentru a garanta succesul soluţiilor implementate. În urma acestui parteneriat cel care va avea cel mai mult de câştigat este beneficiarul final, indiferent de domeniul din care vine: Centru de Date, telecom sau, industrie. Echipa Easy Engineering a stat de vorba cu Oana Muscalu, Marketing Manager Socomec pentru mai multe detalii.

Easy Engineering: Care este direcţia de dezvoltare pe care o vedeţi oportună în acest moment, în parteneriat cu integratorul de servicii Synotech?

Oana Muscalu: Soluţiile Socomec sunt proiectate pentru a răspunde cerinţelor specifice Centrelor de Date. Pe de altă parte, Synotech este un integrator specializat în execuţia „la cheie” de Centre de Date. Astfel, în mod organic, aceasta este direcţia pe care dorim să o dezvoltăm.

E.E: Care sunt gamele de produse / soluţiile pentru centre de date comercializate?

O.M: Gama noastră de produse include răspunsuri pentru toate nevoile. Dar eu o să menţionez soluţia pentru maximizarea disponibilităţii energiei: UPS

Modulys Green Power, sistem complet modular (putere, baterii, module bypass), redundant, cu o amprentă la sol foarte mică. Şi, de asemenea, soluţia inovativă pentru creşterea eficienţei energetice printr-un sistem de management al energiei: Diris Digiware.

E.E: În ce stadiu se afla piaţa de centre de date, în România, la momentul actual?

O.M: Anul 2017 nu a adus noi jucători internaţionali, dar cei existenţi deja pe piaţa locală au ajuns în punctul în care a apărut nevoia de extindere, ceea ce a condus la o creştere a acestei pieţe. Unele voci pesimiste spun ca vârful evoluţiei pieţei de Centre de Date a fost atins, iar următorul an va începe declinul. Vocea mea este optimistă şi cred că este o piaţă atât de dinamică şi imprevizibilă încât estimările nu au un fond solid.

E.E: Ce noutăţi aveţi dedicate centrelor de date (produse noi, evenimente etc)?

O.M: Ne-am bucurat foarte mult ca anul trecut am avut ocazia să fim participanţi la evenimentul organizat de Synotech, Data Center Summer Fest. Din informaţiile pe care le am în prezent, ei ne pregătesc o surpriză, un nou concept şi abia aştept să aflu despre ce este vorba. De asemenea, împreună cu Synotech lucrăm la dezvoltarea a mai multe proiecte, despre care o să revenim pe parcurs cu informaţii.

În încheiere, aş vrea să menţionez că 2017 este un an aniversar pentru Socomec, sărbătorind 95 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, a fost o organizat un challange printre angajaţii Socomec, care pot face poze cât mai creative cu acest logo, le postează pe reţele de socializare, iar spre sfârşitul anului vor fi premiate cele mai interesante poze. Mi se pare o idee antrenantă, în felul acesta putând să împărtăşim cu toţi partenerii şi prietenii noştri bucuria acestei aniversări.