Dacă privim lumea prin intermediul statisticilor, prin matematică, e ca și cum ne-am uita la o încăpere prin gaura cheii. Vom vedea doar parțial o realitate care este incompletă, fără culori și, bineînțeles, fără emoții. De asemenea, nu vom putea ști nici unde se află casa în care există camera la care ne uităm. Chiar și emoțiile pot fi demonstrate științific – cum se întâmplă și ce se întâmplă în corpul nostru când avem o emoție – doar că știința nu explică și cauza reală, adică de ce există în felul în care sunt și la ce servesc. De asemenea, trebuie să realizăm și faptul că Pământul, mediul în care trăim, este mult mai mare decât ne putem imagina. Numai din simplul fapt că toată viața ne-o petrecem pe suprafața Pământului, folosind doar câțiva kilometri pătrați zilnic, dar și că vedem recurent aceleași suprafețe, nu ne poate decât limita această perspectivă asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Chiar dacă avem acces la tehnologii moderne avansate precum sateliții, cu ajutorul cărora putem vedea foarte simplu diverse date, precum întreg Pământul fotografiat de pe orbită, apare o tendință minimizare, în care dimensiunile pot părea mai mici decât sunt în realitate. Această tendință, fiind favorizată de tehnologiile avansate, ne poate urmări pentru mult timp, exact ca o umbră.
Ceea ce stă la mijloc, între noi și lumea pe care o percepem, am putea spune că este mintea noastră și, mai precis, gândurile noastre care sunt influențate de diverși factori, acționând ca un filtru pentru simțuri. Un al doilea filtru îl poate reprezenta utilizarea tehnologiilor și a datelor percepute de acestea care, prin intermediul senzorilor, percep realitatea noastră într-un mod similar cu noi, doar că fără emoții. Culorile vieții sunt percepute, în special, cu ajutorul emoțiilor, iar lipsa acestui element nu poate reda decât o pseudo-realitate. Unul dintre efecte secundare, favorizate de tehnologii, în special de statistici și de diverse date, este o tendință către o maximizare o unor dimensiuni care în realitate sunt mult mai mici.
Realitatea fără filtre există, fie că ne-o putem imagina sau nu, iar modul în care arată cu siguranță ne-ar surprinde.
Cu bine,
Editor-In-Chief
Ciprian Rotaru