Edgley – are peste 500.000 de fani pe reţelele de socializare, care îi urmăresc exerciţiile şi regimul de fitness – va încerca să parcurgă un maraton întreg, trăgând după el un model MINI John Cooper Works Countryman. Neobişnuita încercare, dezvoltată în parteneriat cu MINI, va însemna parcurgerea a 42,2 kilometri pe circuitul de la Silverstone Circuit, în timp ce va tracta SUV-ul care cântăreşte 1.505 kilograme. O frânghie de sarcină mare va fi legată de trunchiul său, ceea ce va crea conexiunea cu automobilul nemodificat, iar estimările sale prevăd parcurgerea distanţei în aproximativ 14 ore.

Edgley a petrecut mai bine de opt luni în care s-a antrenat – în Marea Britanie, Spania şi Franţa – pentru această încercare. Regimul său de pregătire l-a făcut să abordeze o dietă specială, care includea 6.000 de calorii pe zi, şi a lucrat cu fostul sprinter olimpic Linford Christie şi cu dublul deţinător al titlului World Strongest Man, Geoff Capes.

Pentru a descrie pregătirea anterioară tentativei, Edgley a spus: “Cel mai dificil lucru la acest gen de antrenament este că nu există nici un plan. Nimeni nu ştie cum să te antrenezi pentru aşa ceva din moment ce nimeni nu a mai făcut acest lucru înainte. Este dificil să ştiu dacă mi-am pregătit organismul pentru rezistenţă sau putere, din moment ce tractarea unui automobil pe această distanţă este considerat, de către unele persoane, ca fiind o nebunie. Dar acest lucru este palpitant. Este un lucru complet nou şi vreau să explorez limitele potenţialului fizic uman”.

About The Author