JETRO – PROMOTORUL AFACERILOR JAPONEZE

Jetro sau Organizația Japoneză pentru Comerț Exterior reprezintă o organizație care promovează schimburile comerciale și investițiile între Japonia și restul lumii. A fost înființată în anul 1958 și pentru promovarea exporturilor japoneze în străinătate. Principalul punct de interes în secolul 21 s-a schimbat prin promovarea investițiilor străine directe în Japonia și de a ajuta companiile mici și mijlocii din Japonia să își maximizeze potențialul lor de export la nivel mondial. Echipa Easy Enginnering a stat de vorba cu Tasuku Furukawa, Director General Jetro Bucharest pentru a ne detalia rolul organizației în România.

Easy Engineering: Ce este Jetro?

Tasuku Furukawa: Jetro este o organizație care ajută companiile românești să investească în Japonia și companiile japoneze să investească în Europa.

E.E: Aveți birouri și în alte țări, la nivel internațional?

T.F: Desigur. Suntem prezenți în 73 de țări din toată lumea, iar în Europa aveam birouri în toate țările mari. În țările mai mici pot oferi suport reprezentanțele din țările vecine.

E.E: Care sunt activitățile în România?

T.F: Până acum, în ultimii doi-trei ani am organizat evenimente în cadrul cărora companiile japoneze puteau vizita fabricile din România. Noi încercăm să promovăm afacerile din România în rândul japonezilor și să îi facem să vină aici. De asemenea, noi încercăm să sprijinim cât mai mulți investitori japonezi în România deoarece distanța dintre Japonia si România este mult prea mare și nu foarte mulți știu care este situația actuală în țară.

E.E: Cum este văzută România de către Japonia, din punct de vedere al afacerilor?

T.F: Este dificil să le ceri japonezilor să vină în România deoarece nu știu foarte multe lucruri despre acesta. În schimb, japonezii ar dori să știe mai multe lucruri despre România pentru că ar vrea să reducă costurile. De exemplu, companiile japoneze din Europa ar reduce costurile în România. De aceea ar dori să aibă mai multe informații, iar aici intervenim noi cu informații legate de afaceri și cu statistici.

E.E: Cum promovați companiile japoneze în România?

T.F: Misiunea noastră este să îi înștiințăm pe japonezi de potențialul de business din România, mai ales partea de agricultură care începe să se dezvolte.

E.E: Ce fel de tehnologii sunt cele mai potrivite pentru România?

T.F: Eu cred că tehnologiile bazate pe energie sunt un potențial foarte bun pentru această țară. În Japonia avem câteva tehnologii de acest gen, dar nu au fost încă implementate în România. În plus, piața auto este foarte dezvoltată în Japonia și acest lucru am dori să îl facem și aici.

E.E: Cum vedeți piața industrială în 2014 atât în Japonia, cât și în România?

T.F: Principalele piețe pentru Japonia sunt cele din SUA, Europa și Asia. România a reușit să atingă 3.5 % din PIB serie brută în 2013, iar în 2014 estimările fiind de asemenea pozitive, sperăm să vină noi investitori japonezi în România. Având în vedere că atât Japonia, cât și România se bazează pe companiile producătoare, există un bun potențial de colaborare între cele două țări în acest sector. De asemenea, Guvernul Japoniei încearcă să reducă costurile și barierele, iar acest lucru poate fi foarte bun pentru investiții în Japonia, iar companiile românești pot vedea că piața Japoniei este una foarte bună din acest punct de vedere. Așadar, noi suntem tot timpul deschiși la noi investitori în Japonia.

E.E: Care sunt principalele planuri pentru acest an?

T.F: Unul dintre evenimentele principale tocmai s-a încheiat luna trecută, în mai. Aici am organizat diverse întâlniri pentru promovarea tehnologiilor. Cât despre ce-a de-a doua jumătate a anului, ne gândim la câteva evenimente.