INTERVIU MULTILIFT SYSTEMS

Multilift Systems este companie cu capital integral românesc, înfiinţată în decembrie 2012. Este un business de familie, scopul companiei fiind implementarea soluţiilor cele mai potrivite de acces în clădiri şi multiplicare a locurilor de parcare pentru fiecare proiect în parte.

Începând cu faza de proiectare, Multilift găsește soluţiile potrivite, ţinând cont de utilitate, specificaţii tehnice şi legislaţie.

Faza de implementare: cuprinde montajul, întocmirea documentaţiei tehnice şi autorizarea sau după caz asistentă la autorizarea instalaţiilor.

Service şi suport tehnic în perioada de garanţie şi post garanţie.

Pentru toate activităţile desfăşurate, compania deține autorizaţii ISCIR, obligatorii în acest domeniu şi au implementat şi certificat sistemul de management al calităţii ISO 9001:2015. Pentru toate produsele furnizate, Multilift Systems are parteneriate strategice ce permit acordarea garanţiei oferite de producător şi service-ul echipamentelor

Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?

Multilift: Deşi am început în domeniul ascensoarelor, ca urmare a cererii pieţei, în momentul de fată avem 3 linii de business şi parteneriate strategice cu producători, lideri la nivel mondial:

-Sisteme de acces pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii: platforme verticale sau înclinate pentru accesul persoanelor aflate în scaun cu rotile, scaune pentru transportul pe scări a persoanelor cu mobilitate redusă şi vedeta noastră elevatorul cu şenile Roby. Multilift Systems este partener oficial al companiei Vimec, nr 1 mondial în acest domeniu.

-Sisteme de parcare: multiplicam locurile de parcare prin sisteme automate şi semiautomate şi suntem parteneri oficiali ai fabricii Modulo Parking din Polonia.

-Ascensoare de persoane şi auto: am dezvoltat un parteneriat solid cu firma Kleemann din Grecia cu care colaborăm de la înființarea companiei.

De la toţi partenerii noştri primim tot sprijinul pentru găsirea soluţiilor, implementarea şi mentenanţa instalaţiilor introduse pe piaţă.

E.E: Care sunt noutăţile pentru anul 2019 în materie de produse noi?

Multilift: Pentru anul 2019 avem soluţii noi în gamele noastre, precum „lifturile de casă – homelift”, lifturile rezidenţiale alimentate la 220V ce poţi fi furnizate că soluție completă împreună cu structură metalică, practic este nevoie doar de fundaţie.

O altă soluţie nouă şi posibil unicat pe piață este sistemul de parcare SUV Slope, sistem independent, înclinat ce permite parcarea automobilelor de tip SUV.

E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?

Multilift: Avem 3 game principale cu subcategorii:

Instalații pentru persoane cu dizabilităţi:

-Platforme cu ridicare verticală (S11, A28) sau pe plan înclinat (V64, V65);

-Scaune de scară ( Dolce-Vita, Capri, Ischia);

-Ascensoare de casă ( E10, E07 );

-Şi nu în ultimul rând T09 Roby, elevatorul cu şenile;

Sisteme de parcare:

-Dependente drepte sau înclinate;

-Independente semiautomate sau automate;

Ascensoare:

-Electrice – Atlas;

-Hidraulice – Flexylift.

E.E: În ce stadiu se afla piaţa în care activaţi, la momentul actual?

Multilift: Piaţa în care activăm este deja de câţiva ani într-o creştere continuă datorită boom-ului imobiliar şi al necesarului de locuri de parcare.

De asemenea piaţa de sisteme pentru persoane cu dizabilităţi este un segment important, România începând încet, dar sigur să se alinieze cerinţelor Uniunii Europene pentru adaptarea clădirilor vechi şi echiparea celor noi cu sisteme de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

E.E: Ce ne puteţi spune despre tendinţele pieţei?

Multilift: Tendinţele pieţei pentru oricare din cele 3 game de produse comercializate de noi este găsirea instalaţiei care să ocupe cel mai mic loc dar care să ofere cea mai bună experienţă în utilizare.

Se caută sisteme de parcare automate care pe o amprentă la sol cât mai mică să poată primi un număr cât mai mare de automobile sau sisteme care să poate fi montate în subsoluri cât mai joase de înălţime, dar care să poată permite parcare unei game mari de maşini, vezi SUV Slope.

Se caută ca în puţuri cât mai mici să se monteze ascensoare cu cabine cât mai mari.

Economia de spaţiu este tendinţa numărul 1 în această piaţă.

E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?

Multilift: Toate produsele noastre sunt inovatoare prin diverse atribute ce le fac pe unele dintre ele unice pe piaţă.

De departe unul dintre cele mai căutate produse este elevatorul cu şenile T09 Roby pentru transportul persoanelor aflate în scaun cu rotile. Nu necesită montaj, este demontabil şi uşor de transportat în aproape orice portbagaj pentru a putea fi folosit unde este nevoie de el.

E.E: Ce estimări aveţi pentru anul 2019?

Multilift: Anul 2019 este un an de continuare a creşterii organice a companiei noastre şi dezvoltare a gamei de produse.

Totodată anul 2019 a marcat dezvoltarea segmentului de social-media al Multilift Systems şi apariţia constantă în căutările online ale clienţilor noştri.