Lindab România este parte a concernului internaţional Lindab Group, care dezvoltă, produce şi promovează produse şi soluţii moderne pentru construcţii civile & industriale şi sisteme de ventilaţii pentru un climat interior îmbunătăţit. În România, activitatea Lindab este complexă, având practic trei direcţii, cu clienţi şi canale de vazare diferite, cu echipe de vânzare independente.
Pentru mai multe detalii, am stat de vorbă cu Andrei Sulyok ,Director general Lindab.
Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?
Andrei Sulyok: Business-ul de produse rezidenţiale. Acoperişul este produsul pentru care Lindab este cel mai cunoscut în România; În anul 1994, Lindab introducea în vocabularul romanilor termenul de „tigla metalică”.
Construcţii metalice pentru orice destinaţie. Bine-cunoscutele hale metalice care pot găzdui unităţi de producţie, fabrici, unităţi de procesare şi depozitare, ferme, grajduri, etc.
În piaţă de HVAC/ventilaţii, Lindab oferă soluţii complete de ventilare şi climatizare, indiferent de destinaţia spaţiului de la interior.
Lindab România a urmat un traseu ascendent, pornind ca mica afacere la Cluj în 1994 şi ajungând să fie în prezent o companie cu peste 100 de angajaţi, jucător important pe piaţa de construcţii autohtonă. Sediul local este în Ştefăneştii de Jos, Ilfov, cu punct de lucru în Cluj şi distribuţie la nivel naţional.
E.E: Care sunt noutăţile pentru anul 2020 în materie de produse noi?
A.S: Strategia de dezvoltare a portofoliului de produse, soluţii şi servicii Lindab are întotdeauna la bază nevoile clienților.
2020 vine cu noutăţi îndeosebi în sfera acoperişurilor, cu introducere de noi produse şi/sau culori de produse în portofoliu. În acest moment al anului, putem menţiona coşurile de fum, drept produs complementar pentru acoperiş. Cu siguranţă clienţii Lindab vor fi bucuroşi să poată achiziționa un pachet absolut complet: acoperiş, ferestre de mansardă, sisteme de degivrare pentru acoperiş, coşuri de fum, împreună cu serviciile de montaj. Iar pentru a le uşura şi mai mult viaţa, clienţii pot achita acoperişul Lindab în rate.
E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?
A.S: Miile de produse din portofoliul Lindab sunt comercializate printr-o reţea de parteneri bine pusă la punct.
Gama de produse rezidenţiale. țigla metalică, jgheaburi şi burlane, tabla pentru fălţuit, țigla metalică cu granule minerale, sisteme pentru degivrare, uşi de garaj, elemente de siguranţă pentru acoperişuri.
Gama de produse industriale: tabla cutată trapezoidala, casete de faţadă, casete structurale, tabla cutată cu profil înalt, profile metalice formate la rece, porţi industriale, trape şi luminatoare.
Gama de produse ventilaţii: tubulatura de ventilaţie şi accesorii, difuzoare de aer, grile pentru ventilaţie, grile de ventilaţie prin deplasare, sisteme VAV, grinzi de răcire, panouri de încălzire şi răcire, ejectoconvectoare, sisteme de reglaj, atenuatoare de zgomot, clapete de foc, clapete de fum, trape de fum, grile de protecţie la foc, tubulaturi şi accesorii de ventilaţie pentru aplicaţii marine, sisteme de ventilaţii dedicate sectorului rezidenţial, centrale de tratare aer, purificatoare de aer pentru spaţii închise.
E.E: În ce stadiu se afla piaţa în care activaţi, la momentul actual?
A.S: Acoperişuri. După sărbătorile pascale din luna aprilie 2020, cererile de la clienţi au înregistrat o curbă ascendentă, montatorii de acopersuri au intrat în activitate, lucrările au repornit. Luna aprilie a fost afectată de atitudinea prevăzătoare a clienţilor faţă de măsurile impuse de guvern cu privire la Covid19, însă avem încredere în revenirea activităţii şi mizăm pe un nivel al vânzărilor asemănător cu perioada similară a anului 2019. Rămâne un semn de întrebare în ce priveşte toamna, însă suntem optimişti şi punem la cale activităţi de susţinere vânzărilor.
HVAC. Cu siguranţă premizele erau mult mai bune la începutul acestui an, acum avem proiecte amânate sau beneficiari care au anunţat că au renunţat la investiţii. Perspectivele acestei pieţe depind de foarte mulţi factori care la acest moment nu sunt clari. Certitudinea este că vom depune eforturi mai mari pentru proiectele care se vor derula în acest an.
Piaţa halelor metalice pare a fi în standby, că o reacţie de conservare la semnalele dispersate venite din toate direcţiile. Rămânem însă optimişti, atenţi la măsurile transmise de instituţiile statului şi în contact cu clienţii noştri, pentru a găsi împreună soluţiile cele mai bune pentru afacerea lor.
E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?
A.S: Grinzile de răcire versus ventiloconvectoare pe care le puteți vedea aici.
Ultralink – O metodă revoluţionară de măsurare a debitului de aer şi a temperaturii.
E.E: Ce estimări aveţi pentru anul 2020?
A.S: Listarea companiei Lindab la bursa din Stockholm ne obligă să fim rezervaţi în ce priveşte estimarea rezultatelor pentru anul în curs.