INTERVIU IT GENETICS

Easy Engineering: O scurtă descriere a companiei și a activităților.

IT Genetics: IT Genetics este o companie cu capital 100% românesc, lider pe piața DC/POS (Data Capture/Point of Sale – Captare date/Puncte de vânzare), cu 13 ani de expertiză în furnizarea și implementarea de soluții IT profesionale complete și customizabile în funcție de necesitățile, problemele și strategia de dezvoltare a companiilor client.

Soluțiile furnizate (formate din echipamente IT, software, consumabile) ajută companiile să automatizeze procese și să optimizeze activitatea, având ca rezultate creșterea productivității angajaților, eliminarea erorilor umane, reducerea cheltuielilor pe termen lung și îmbunătățirea relației cu clienții și fidelizarea lor. În plus, oferim asistența tehnică și consultanța specializată în implementarea soluțiilor IT.

Totodată, ne asumăm rolul de a informa și de a educa piața prin lansarea de campanii informative și furnizarea de conținut.

În 2018, ne-am extins pentru prima oară pe o piață externă, lansând IT Genetics Ungaria. A urmat, în 2019, IT Genetics Bulgaria.

 Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?

IT Genetics: Furnizarea de echipamente moderne produse de parteneri de business și producători internaționali, cum ar fi Zebra Technologies, ELO, Honeywell, Brother, Star, Citizen, Datalogic și alții. Furnizarea și integrarea de soluții IT profesionale complete și customizate în funcție de nevoile clienților

Dezvoltarea de software, care completează soluțiile oferite, pentru automatizarea proceselor de identificare, scanare, selectare și mutare, livrare sau vânzare a produselor, în depozite, magazine, farmacii sau restaurante

Easy Engineering: Care sunt noutățile pentru anul 2020 în materie de produse noi?

IT Genetics: La începutul anului am introdus în portofoliu echipamente futuriste, mai compacte și mai ușor de folosit, echipamente portabile care oferă mobilitate maximă angajaților și crește eficiența în spațiile de lucru. De exemplu, am lansat de curând cel mai performant cititor de coduri de bare pentru deget (ring scanner) care funcționează și individual, și împreună cu ochelarii inteligenți cu display, pe care sunt afișate diverse informații.

Pentru că ținem pasul cu inovările la nivel mondial, completăm constant portofoliul cu tehnologii moderne la scurt timp după ce sunt lansate pe piață.  

Printre noutățile din acest an se află:

– cititoarele de coduri de bare de tip “inel” pentru deget Zebra RS5100, care poate fi folosit oriunde, în timp ce alte activități au loc în depozit sau magazine https://www.itgstore.ro/cititor-de-coduri-de-bare-zebra-rs5100-se4770-2d-bluetooth-ring-scanner-p-RS51B0-TBSNWR-20371;

– ochelarii inteligenți cu display Zebra Enterprise HD4000 pe care sunt primite și afișate informații pe care angajații le citesc în mișcare https://www.itgstore.ro/ochelarii-zebra-enterprise-hd4000-usb-p-HD4000-P-GA1-20979;

-cititoarele de coduri de bare Zebra DS9308 pentru puncte de vânzare cu spațiu redus https://www.itgstore.ro/search-sb?sb=Zebra+DS9308;

– imprimantele de etichete industriale Zebra ZT411 și ZT421;

– imprimantele de etichete portabile Sato CT408LX cu cele mai noi simboluri ale codurilor de bare și tehnologia RFID;

– role de hârtie BPA free: încă de la finalul anului trecut vindem numai produse fără substanța toxică Bisfenol A, interzise de altfel din 2 ianuarie 2020, conform unei regulamentări la nivelul Uniunii Europene;

-cântare Ohaus care numără produsele cântărite și sertare Metter.

Easy Engineering: Care sunt gamele de produse comercializate?

IT Genetics: Cititoare de coduri de bare, terminale mobile, imprimante de bonuri fiscale, de etichete și de carduri, aparate de etichetat, puncte de vânzare (POS), infrastructură IT&C, software și consumabile sunt gamele de produse comercializate în platforma noastră www.itgstore.ro, prin care sunt acoperite toate nevoile clienților pentru a optimiza procese de lucru.

Easy Engineering: În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?

IT Genetics: Suntem într-o nișă cu o concurență strânsă și este dificil, dar în același timp ne bucurăm că IT Genetics este lider pe piața DC/POS prin cifra de afaceri raportată. Potențial există ca în orice industrie – întotdeauna este loc să optimizezi procesele din mai multe departamente ale unei companii pentru a avea timpi de răspuns mai mici și acuratețe mai mare a datelor.

Important în business este să ai în minte toate scenariile posibile, să ai viziune și să iei decizii strategice importante cât mai devreme, înaintea pieței.

Easy Engineering: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?

IT Genetics: În contexul lipsei tot mai mari de personal în retail, logistică, HoReCa și producție, apar tot mai multe echipamente de dimensiuni mici și portabile, dar cu un nivel ridicat de  performanță. Datorită acestor, un singur angajat poate îndeplini, mai ușor și mai rapid, mai multe sarcini care anterior erau împărțite între mai mulți angajați. De asemenea, oferă posibilitatea de maximă mobilitate și de realizare a mai multor task-urilor fără întrerupere, chiar dacă în același timp se desfășoară alte activități în spațiul de lucru. În plus, aceste tehnologii automatizează procese de lucru și ajută angajații să lucreze mai ușor și mai productiv, fără stres.

Easy Engineering: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?

IT Genetics: Cititor coduri de bare pentru deget, ochelarii inteligenti cu display, self check-out, self order, robot Zebra SmartSight, etichete electronice pentru raft (ESL), ecrane și aplicație Digital Signage, imprimante inkjet portabile, gravatoare laser Datalogic, toate fiind echipamente care simplifică munca angajaților, oferindu-le mobilitate maximă în spațiul de lucru, care permit modificări în mod automat și care cresc eficiența în companie.

Easy Engineering: Ce estimări aveți pentru anul 2020?

IT Genetics: În ceea ce privește business-ul IT Genetics, menținem ritmul de creștere de 30% pe piața din România. Totodată, continuăm să dezvoltăm business-urile din Bulgaria și Ungaria, unde începutul de an se arată provocator.

La nivel de piață, estimăm un interes tot mai mare pentru echipamente și soluții complete care îmbunătățesc modul de lucru și productivitatea cu până la 60%, deoarece timpul și rapiditatea în activitate contează tot mai mult pentru companiile românești. Tehnologia vine de altfel și cu un mare plus pentru business-uri – eliminarea erorilor și precizie în transmiterea informațiilor, ceea ce pe termen lung se traduce în costuri tot mai mici.