INTERVIU COMES

Comes Savineşti este unul dintre principalii producători de echipamente sub presiune și piese de schimb pentru industria chimică petrochimică, a petrolului și gazelor și pentru industria energetică & nucleară, cu peste 40 de ani de experiență de producție și livrări în peste 30 de țări.

Compania a apărut în 1977 ca Uzina Mecanică a Combinatului Chimic Savineşti. Scopul principal al acesteia a fost să furnizeze echipamente și piese de schimb pentru Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice Savineşti (CFS Savineşti).

COMES livrează constant pentru cele 4 rafinării (Petromidia, OMV Petrobrazi, Petrotel Lukoil, Vega Ploiești), pentru compania de gaze Romgaz, Transgaz, pentru combinatele chimice Ameropa Azomureș, Chimcomplex Borzești&Rm.Vâlcea, Sinteza Oradea, pentru complexele energetice, dar  și în industria nucleară – CNE Cernavodă și Institutul de Fizică Nucleară Măgurele.

Pe piața externă, COMES livrează preponderent în Europa circa 55% din produse către Grupul PKN Polonia, Rafinăriile Orlen Lituania/ Unipetrol Cehia, Lukoil Burgas Bulgaria, Gazprom NaftanIndustrija Serbia, Borsodchem Ungaria, Amec Wood UŞA,Total Franţa, Thyssen Krupp Germania, Bilginger EMS Germania, Zeeco UK, GEA Germania, Le Gas Integral Franța, Turbodem Mitsubishi Heavi Industries, John Zink Hamworthy, Peerless UK , etc), aproximativ 40% în țările ex-sovietice (Rosfnet Rusia , Lukoil Rusia, Kinef Rusia, Mozyr Belarus, Naftan Belarus, GrodnoAzot Belarus), și 5% în Orientul Mijlociu&Africa – Qapco Qatar, Takreer &Zadco EAU, Jordan Refinery, Port Harcourt Refinery Niger.

Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?

COMES: Produsele COMES se adresează rafinăriilor, combinatelor chimice și petrochimice, companiilor de gaze naturale, precum şi industriei nucleare din România.

E.E: Care sunt noutățile pentru anul 2020 în materie de produse noi?

COMES: Anul acesta, Comes S.A. a pus în funcțiune o nouă hală de 2800 mp, unde va produce echipamente sub presiune foarte mari, cu greutate de până la 200 de tone greutate, 50 de metri lungime și diametrul maxim de 7 metri. Această nouă investiție, în valoare de 5 milioane de euro, asigură onorarea integrală a oricăror cerințe ale clienților.

E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?

COMES: Specialiștii COMES proiectează și produc de la schimbătoare de căldură, la vase sub presiune, fascicule tubulare, secții tubulare, la coloane cu talere, separatoare de gaze și alte tipuri de construcții metalice personalizate, în funcție de nevoile clienților.

E.E: În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?

COMES: Din cauza scăderii prețului petrolului, precum și a situației generate de noul coronavirus, atât piața internă, cât și cea externă este în stagnare având un impact semnificativ asupra economiei.

Proiectele de investiţii şi modernizare, în marea lor majoritate, sunt blocate. Reluarea acestora se amână pentru trimestrul IV 2020, respectiv  pentru anul viitor.

E.E: Ce ne puteţi spune despre tendinţele pieţei?

COMES: Estimăm o creştere a pieţei, având în vedere necesitatea continuă a reparaţiei, a modernizărilor şi investiţiilor în industria de ţiţei şi gaze.

Datorită nevoii constanate de în această industrie, datorită sistării  proiectelor (cauzate de noul coronavirus ), specialiştii noştrii estimează o creştere a numărului de comenzi în perioada următoare, cât şi pe termen mediu.

E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?

COMES: Produsele COMES sunt complexe datorită faptului că sunt fabricate în regim unicat sau în serie mică, în conformitate cu specificațiile tehnice ale beneficiarilor.

E.E: Ce estimări aveţi pentru anul 2020?

COMES: Obiectivul nostru este ca la finalul anului să avem 300 de angajați și o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, fata de 203 angajați şi 10.2 milioane în 2019.

office@comes.ro

www.comes.ro