INTERVIU ADLINE INDUSTRIES

Grupul Adline este unul dintre cei mai mari comercianți de echipamente din România specializat în echipamente cu comandă numerică. Segmentul AdLine Industries a luat naştere în urmă cu patru ani în urma unei cereri din ce în ce mai mare din partea companiilor de producţie mobilă, de prelucrare table sau piatră, pentru echipamente calitative la preţuri accesibile.

Deşi sunt unul dintre cei mai noi jucători în această piaţă, au cunoscut o creştere foarte mare a volumelor, în mare parte datorită recomandărilor clienţilor existenţi în grupul Adline pentru calitatea echipamentelor, a serviciitor şi a echipei de service.

Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?

Adline: Principalul domeniu de activitate al companiei este comercializarea echipamentelor, însă, pe lângă asta, oferim clienţilor noştri şi servicii de service. Totodată, clienţii noştri beneficiază şi de consultanţă pentru a-i ajuta să ia cea mai bună hotărâre în vederea unei achiziţii. Avem o echipă de 10 ingineri cu care ne mândrim, fiind specializaţi în domeniul în care activăm. Adline Industries pune foarte mare accent pe partea de solicitări de service pentru că înţelegem această nevoie a clientului şi avem ca şi obiectiv răspunsul şi remedierea online sau fizic în maxim 24h

E.E: Care sunt noutăţile pentru anul 2019 în materie de produse noi?

Adline: Anul acesta vom prezenta la Metal Show and TIB, 14-17 Mai la Romexpo, o gamă nouă de echipamente industriale Laser Fiber dedicate debitării de table, echipamente concepute de noi pe care le-am testat mai bine de un an în producţie.

În martie 2019 vom lansa şi noul website ce va conţine game complete de echipamente pentru prelucrare table şi ţevi: debitare, roluire, îndoire, ghilotine, prese şi abkant-uri.

De asemenea, anul 2019 va fi unul încărcat din punct de vedere al activităţilor. Vom participa la patru târguri în Bucureşti unde clienţii noştri pot vedea o parte din echipamentele pe care le comercializăm: Metal Show & TIB, BIFE SIM şi Prinţ & Sign.

E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?

Adline: În principal, produsele comercializate de noi sunt echipamente industriale cu comandă numerică, special create pentru a prelucra toate tipurile de material, în special lemnul, metalul şi piatră.

Asigurăm game complete pentru industria de mobilă, echipamente lasere, plasme şi waterje-uri de debitare table şi ţevi, mese de tăiere, imprimante de format mare pentru sticlă şi metal precum şi toată gama de echipamente pentru producţie publicitară.

Anul trecut de exemplu am observat şi o creştere a industriei aeronautice în România, în special la fabricarea de piese şi subansamble unde avem echipamente CNC de debitare cu cuţit, cu apă şi CNC pentru frezare în 5 axe.

E.E: În ce stadiu se afla piaţa în care activaţi, la momentul actual?

Adline: O dată cu programele naţionale şi europene de finanţare echipamente avem o piaţă în expansiune. Cu toate acestea, vorbim de o piaţă matură în care beneficiarii cunosc din ce în ce mai bine importanţa serviciilor de service şi solicită soluţii din ce în ce mai complexe şi complete. Competiţia este şi ea bine pregătită, iar asta face ca piaţa în domeniul nostru să fie cel puţin provocatoare.

E.E: Ce ne puteţi spune despre tendinţele pieţei?

Adline: Cuvântul de ordine în momentul de faţă este automatizarea. Toţi producătorii îşi doresc o automatizare cât mai completă a fluxului de producţie pentru a limita dependența de factorul uman. Vedem acest lucru din ce în ce mai mult în fabricile mari unde avem proiecte de automatizare completă a producţiei de mobilă sau la debitări de table cu laser. Acest lucru duce evident la o creştere a pieţei însă generează decalaje de capacitate de producţie faţă de micii producători care trebuie şi ei sprijiniţi. Astfel, pentru aceştia am gândit game de echipamente accesibile care să îi poată sprijini în tehnologizare şi dezvoltare.

E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?

Adline: Inovaţia este cheia dezvoltării noastre, iar în producţie orice plus de productivitate şi calitate contează. Ne străduim şi reuşim să inovăm continuu echipamentele noastre însă, o creştere semnificativă putem spune că este vârful nostru de lance – laserul fiber cu un preţ chiar şi sub 35.000 euro.

La acesta se mai adaugă şi o linie de producţie mobilă cu un cost sub 200.000 euro care necesită un grafician şi doi operatori pentru a produce o bucătărie în mai puţin de 3 ore. Un echipament de debitat cu încărcare şi descărcare automată, o mașină de cant ABS industrială şi un centru de găurire CNC sunt comandate de un singur software care efectuează atât partea de CAD, cât şi CAM şi, cu un singur clic, imaginea uni corp de mobilier se transpune instant în grafica de lucru pe fiecare echipament.

E.E: Ce estimări aveţi pentru anul 2019?

Adline: Ca orice companie ce se alfă în plină ascensiune, prognoza noastră pentru anul 2019 este una încurajatoare. Nu ne-am făcut niciodată un ţel din creşterea cifrelor, ci urmărim mai degrabă satisfacerea oricărei cerinţe venită din partea colaboratorilor şi clienţilor noştri.