DAF ROADSHOW 2014 IN ROMANIA

Pasionaţii de camioane sunt aşteptaţi să testeze vehiculele DAF, în cadrul evenimentului DAF Roadshow România 2014. A cincea ediţie a caravanei a pornit anul acesta în luna martie şi se va opri, în premieră, în trei locaţii din România: Brăila, Cluj şi Braşov.

De asemenea, constructorul a pregătit pentru invitaţi configuraţii şi carosări speciale (DAF XF FT 510, CF FAD 460, CF FT 440, CF FAR 370, LF FA 220) şi multe alte surprize. Prima oprire a caravanei va avea loc la Brăila, pe 30 aprilie, fiind urmată de Cluj, între 9 şi 11 mai şi Braşov, 15 mai.

Pe parcursului întregului eveniment, pe pagina oficială de Facebook DAF, vor fi postate fotografii din fiecare “staţie”: Serbia, Bosnia, Slovenia, Croaţia, România, Macedonia, Bulgaria, Ucraina, Belarus, Estonia şi Lituania.

Inaugurare sediu nou

EVW Holding, unicul importator și Dealer Autorizat DAF în România, inaugurează în luna mai 2014 un nou sediu pentru filiala Brașov. EVW Holding adoptă în 2014 o strategie de consolidare a business-ului, o strategie prin care se urmărește îmbunătățirea reală a serviciilor oferite transportatorilor. Parte importantă din această strategie a fost construirea unui sediu nou pentru filiala EVW Holding din Brașov.

Acesta are o suprafață totală de 15.000 metri pătrați, din care construită 2.120 metri și 2.400 metri suprafață desfășurată, birouri 350 metri pătrați, service 1.400, iar magazie 650 mp.

Reprezentanța asigură atât service autorizat DAF și Isuzu, cât și service pentru orice tip / marcă de vehicul comercial peste 3,5 tone. Un service la standarde europene cu opt canale și spațiu suficient de generos pentru deservirea clienților, atât în zonele de recepţie, cât și în sălile de așteptare.