BMW MOTORSPORT ABORDEAZA SEZONUL DTM ALATURI DE PARTENERI PREMIUM PUTERNICI

O simplă privire asupra designului modelelor BMW M4 DTM şi nu ai cum să confunzi aceşti parteneri. Cu toate acestea, faţă de anul trecut s-au făcut o serie de modificări asupra combinaţiei dintre pilot şi partenerul premium. Centenarul BMW Group şi al mărcii BMW va juca rol important şi în DTM. Pentru a marca acest centenar, Martin Tomczyk (Germania) va concura cu numărul 100 pe modelul său BMW M Performance Parts M4 DTM. “Sunt doar două numere pentru care aş schimba numărul 77 pe care îl folosesc: numărul 1 care aparţine campionului DTM şi numărul 100 pentru a marca centenarul BMW”, a spus Tomczyk. “Este o mare onoare pentru mine să sărbătoresc a 100-a aniversare a BMW cu numărul 100 pe maşina mea. BMW M Performance Parts M4 DTM în culorile tradiţionale BMW Motorsport se potriveşte perfect pentru acest omagiu. Voi face tot ce pot pentru a obţine cât mai multe rezultate bune cu acest număr.”

În timp ce Tomczyk va evolua pe circuit cu un nou număr pe maşină, dar cu acelaşi partener premium ca şi în anii anteriori, Tom Blomqvist (Marea Britanie), António Félix da Costa (Portugalia) şi Marco Wittmann (Germania) vor purta noi culori în sezonul care urmează. Aşa cum s-a anunţat în urmă cu câteva zile, Wittmann va pilota acum Red Bull BMW M4 DTM. “Sunt încântat că voi reprezenta culorile Red Bull în 2016”, a spus Wittmann. “Red Bull susţine numeroşi sportivi de calibru într-o gamă largă de sporturi diferite – pretutindeni în lume. Sunt foarte mândru să fac parte din acest grup.”

Acum, Blomqvist va evolua pe circuit sub culorile Ice-Watch. El a obţinut prima sa victorie din DTM în anul de debut, 2015, şi a fost cel mai bun debutant al anului. “Cred că designul Ice-Watch mi se potriveşte”, a spus Blomqvist. “Cu designurile fresh ale ceasurilor pe care le produce, brandul se adresează oamenilor tineri ca mine. Categoric, sper să fiu capabil să urmez succesul pe care l-a avut predecesorul meu, Marco Wittmann. În fond, acest design al maşinii i-a purtat noroc.”

bmw text

În cele 18 curse ale sezonului 2016, Félix da Costa va concura cu BMW M4 DTM. Asemenea lui Blomqvist, pilotul portughez a sărbătorit şi el, în 2015, obţinerea primei victorii în DTM. “Am fost mândru să port culorile Red Bull şi vreau să le mulţumesc băieţilor pentru timpul fantastic. Designul noii mele maşini este şi el fascinant – şi, după rezultatele impresionante ale lui Tom Blomqvist în 2015, este sinonim cu o poveste de succes în DTM, la care sunt nerăbdător să contribui şi eu în acest sezon”, a declarat Félix da Costa.

Ceilalţi piloţi BMW în DTM vor aborda cele 18 curse din acest an cu designurile familiare ale maşinilor. Bruno Spengler (Canada) revine în BMW Bank M4 DTM. “De la câştigarea titlului DTM în 2012, “Bestia Neagră” mi-a devenit şi mai dragă”, a spus Spengler. “Sunt foarte încântat că pot continua colaborarea cu un partener deosebit precum BMW Bank.” Noul său coechipier la BMW Team MTEK, Augusto Farfus (Brazilia), începe noul sezon în culorile Shell pentru al doilea an consecutiv. “2015 a fost primul meu an ca pilot al Shell BMW M4 DTM. Împreună ne-am bucurat de succese şi de evenimente magnifice. Cu două pole position şi două clasări pe podium, lucrurile au mers bine şi din punct de vedere sportiv. Cu toate acestea, trag speranţă că 2016 va fi anul primei mele victorii cu Shell BMW M4 DTM. Este fantastic să încep un nou sezon alături de Shell”, a declarat Farfus.

Campionatul debutează pe 6-8 mai cu etapa tradiţională de deschidere de la Hockenheim. Calendarul va include şi în acest an nouă week-enduri, fiecare cu câte două curse. Competiţia poate fi urmărită în România pe canalele DigiSport.