BFGOODRICH LANSEAZA NOUA ANVELOPA MUD-TERRAIN T/A KM3

BFGOODRICH introduce pe piața din România MUD-TERRAIN T/A KM3, o nouă anvelopă off-road pentru condiții extreme. Cu o tradiție îndelungată ca marcă de prim rang pentru pasionații de off-road, BFGoodrich a dezvoltat pentru noua anvelopă tehnologii care îmbunătățesc și mai mult urcarea, tracțiunea, rezistența în noroi și peste pietre.

Prezentând cea mai recentă inovație din istoria de 40 de ani a tehnologiilor avansate de anvelope pentru off-road BFGoodrich, Mud-Terrain T/A KM3 este un echipament absolut necesar pentru cei care au nevoie de anvelope pentru a face față oricărui scenariu off-road.

„Anvelopa KM3 este proiectată pentru o rezistență și o tracțiune extreme și este un echipament esențial pentru pasionații de off-road. Fie că este utilizată pentru condus off-road de plăcere sau ii este folosită capacitatea extremă pentru a desfășura activități în aer liber, această anvelopă a fost construită pentru a-i duce pe șoferi oriunde vor să meargă.” a declarat Harold Phillips, Directorul General BFGoodrich.

Realizată pentru noroi

Anvelopa BFGoodrich Mud-Terrain T/A KM3 are o tracțiune pe noroi cu 5% mai bună. Barele „Mud-Phobic” de pe umerii anvelopei sunt proiectate pentru a elibera noroiul compactat pentru o tracțiune îmbunătățită în condiții de noroi sau sol moale. Modelul Terrain-Attack al benzii de rulare al anvelopei include blocuri mari de rulare proiectate pentru a oferi o aderență incredibilă din orice unghi de apropiere.

Construită pentru urcare

Componenta avansată Krawl-TEK a anvelopei BFGoodrich Mud-Terrain T/A KM3 oferă o tracțiune cu 8% mai bună pe pietre, care îmbunătățește aderența pe pietre și alte suprafețe alunecoase. Zona lineară flexibilă a anvelopei îi permite să se muleze pe obiecte la o presiune redusă de umflare pentru o mai mare aderență la urcare. Design-ul Traction-Armor Sidewall Sculpture și umărul cu caneluri îmbunătățesc și mai mult capacitățile de tracțiune pe sol moale și noroi.

Creată pentru a cuceri

Anvelopa BFGoodrich Mud-Terrain T/A® KM3 a fost concepută pentru a cuceri cele mai dificile provocări de off-road cu protecție extremă pe peretele lateral, rezistență la șocurile de înțepare și rezistență la zgârieturile și tăieturile provenite de la pietriș. Pereții laterali sunt cu 27% mai rezistenți, grație tehnologiei CoreGard Max testată în curse, derivată din linia de anvelope BFGoodrich Baja T/A® KR3 testate în cursele din deșert. Această tehnologie ajută la prevenirea despicării sau perforării printr-o grosime mai mare, care protejează zona critică a peretelui lateral. De asemenea, anvelopa BFGoodrich Mud-Terrain T/A® KM3 asigură performanțe rutiere robuste, niveluri acceptabile de zgomot pe șosele pentru șoferi de la și până la traseu.

Dimensiuni și acoperirea pieței

Disponibilă în Europa începând cu 1 mai 2018 pentru diametrele jantei de la 15” la 20”, noua gamă KM3 include 42 de dimensiuni – dintre care 21 sunt noi – și acoperă 75% din piața europeană 4X4. Anvelopa Mud-Terrain T/A KM3 va avea cea mai bună acoperire a pieței, cel mai mare segment din această categorie de anvelope.