Îmi aduc aminte de un film interesant pe care l-am văzut mai demult, cu Bill Murray, denumit “Groundhog day” (ziua cârtiței), în care acesta juca rolul unui prezentator meteo care retrăia aceeași zi la nesfârșit. Ziua pe calendar era mereu la fel, dar el era nevoit să facă total alte lucruri, fiind conștient de lucrul acesta, dar în același timp fiind nevoit să găsească și soluții pentru a ieși din aceste circumstanțe. Acesta este probabil un sentiment general în contextul de astăzi, în care regăsim situații similare care se propagă într-un ritm repetitiv, părând că nu au un sfârșit indiferent de acțiunile întrepătrunse. Din fericire există legi ale fizicii care au și un efect neutralizant, pentru a sista această propagare infinită, astfel, în mod inevitabil toate efectele vor avea într-un final un sfârșit. Omenirea, de la începuturile sale, prin intermediul tehnologiilor, chiar și cele primitive precum focul, a devenit într-un fel dependentă de aceste tehnologii, în special pentru evoluție. Se poate spune chiar că tehnologiile au devenit o parte esențială din noi, precum un corp secundar, dar variabil, în funcție de necesitățile din momentele respective. Bineînțeles, evoluția nu depinde doar de tehnologii, dar cu siguranță acestea joacă un rol important în viteza întregului proces.

Trăim într-o lume interconectată, dar și într-un univers interconectat. Un efect într-o parte a universului este simțit pe o rază în funcție de intensitate, exact ca o piatră aruncată într-un lac, în care valurile pornesc de la locul impactului cu apa în toate direcțiile până când acestea ajung la maluri. Cu toate că pare câteodată că lucrurile stau pe loc sau se mișcă foarte încet, în realitate este contrariul. Spre exemplu, sistemul nostru solar parcurge o orbită în jurul galaxiei cu o viteză de aproximativ 828.000 Km/h, iar galaxia noastră – Calea Lactee – se mișcă prin Univers cu o incredibilă viteză de 2,1 mil Km/h. Suntem practic călători prin spațiu, iar spațiul nu reprezintă doar un vid. Există microorganisme care pot rezista chiar și în cele mai dure condiții, chiar și în spațiu. Recent au fost descoperite microorganisme care trăiesc în straturile superioare ale atmosferei.

Cum a ajuns omenirea, pornind de la un început atât de umil, precum desenele de pe pereții peșterilor, dintr-o beznă totală, cu o teamă perpetuă de a nu fi mâncați de animalele nopții, la a merge pe Lună sau a călători prin spațiu? O serie de evenimente variabile, culminate de intuiție care au creat un efect în lanț, exact ca piesele din jocul de domino, care, odată puse în mișcare, nu se vor opri, datorită forțelor mecanice, până când ultima piesă va cădea. Unde va cădea această piesă? Cu siguranță vom afla într-un viitor variabil.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru