VEDETE IN SALBATICIE CU BEAR GRYLLS REVINE PE DISCOVERY CHANNEL CU AL DOILEA SEZON

Fundașul Drew Brees, câștigător de Superbowl, vedeta serialului ”O familie modernă”, Jesse Tyler Ferguson, actrița premiată cu Globul de Aur, Kate Hudson, actrița premiată cu Oscar, Kate Winslet, actorul premiat, Ed Helms, starul din ”Furios și iute 7”, Michelle Rodriguez, şi Michael B. Jordan din ”Fantastic 4” sunt curajoşii care se aventurează în al doilea sezon al emisiunii Vedete în sălbăticie cu Bear Grylls.

În fiecare săptămână, legendarul aventurier și instructor de supraviețuire Bear Grylls va însoți o vedetă într-o aventură prin sălbăticie, înfruntând obstacole care le vor pune la încercare forța fizică și psihică şi le vor testa limitele.

Fiecare dintre aceste vedete va înfrunta sălbăticia necruțătoare în câte o călătorie plină de acțiune care necesită o forță incredibilă, fiecare într-o altă locație izolată. Ieşind din confortul vieţii Hollywoodiene, fiecare vedetă va ajunge în unul din cele mai sălbatice locuri, de la jungla Camino de Cruces din Panama, până în Alpii Italiei sau Deșertul Roșu din Nevada.

Cu toate acestea, depăşind momentele periculoase şi tensionate, Bear Grylls şi tovarăşii lui de călătorie ajung să împărtăşească mai mult decât tehnici de supravieţuire deoarece fiecare ajunge să povestească experienţe proprii deloc uşoare prin care a trecut, drumul carierei sau amintiri din copilărie.

Vor reuşi vedetele să iasă din zona lor de confort și demonstreze că sunt gata să înfrunte orice tip de provocare?

RUNNING WILD WITH BEAR GRYLLS -- "Kate Winslet" Episode 204 -- Pictured: Bear Grylls -- (Photo by: Mark Challender/NBC)
RUNNING WILD WITH BEAR GRYLLS — “Kate Winslet” Episode 204 — Pictured: Bear Grylls — (Photo by: Mark Challender/NBC)

Episodul 1: Drew Brees

Fundașul Drew Brees, câștigător de Superbowl, înfruntă jungla din Panama alături de Bear Grylls.

Bear Grylls se avântă în adâncurile junglei Camino de Cruces din Panama împreună cu fundașul câștigător Drew Brees. Cei doi ajung într-o peșteră plină de lilieci, coboară sute de metri printr-o cavernă izolată și, în final, sunt nevoiți să se lupte cu un crocodil de aproape doi metri. Pe drum, Brees povestește despre momentele lui personale de triumf și tragedie, dezvăluind că motivația și puterea de concentrare l-au transformat într-un atlet de talie mondială.

Episodul 2: Jesse Tyler Ferguson

Vedeta serialului ”O familie modernă”, Jesse Tyler Ferguson, pornește la drum cu Bear Grylls pe un traseu dur, acoperit de zăpezi, prin Tirolul de Sud.

La mare înălțime deasupra Alpilor Italiei, Bear îl aduce cu elicopterul pe starul serialului ”O familie modernă”, actorul premiat cu Emmy, Jesse Tyler Ferguson. Cursa aeriană se încheie pe Croda Dei Tuoni, un pisc înzăpezit pe care localnicii îl numesc cu teamă ”Muntele Tunetelor”. De aici, cei doi trebuie să coboare peste 1800 de metri pe pante abrupte și muchii de stânci ascuțite, să-și construiască un adăpost din zăpadă și în final să coboare în rapel pe o cascadă înghețată, ca să ajungă în punctul final al acestei călătorii. Pe parcurs, Jesse vorbește deschis despre faima bruscă pe care i-a adus-o serialul ”O familie modernă”, povestește cum în copilărie a fost afectat de fenomenul de bullying și cum luptă acum pentru egalitatea căsătoriilor între persoane de același sex. Actorul iese astfel din zona lui de confort și demonstrează că e gata să înfrunte orice tip de provocare.