VARFUL PIRAMIDEI

Iată că s-a mai sfârșit un an și a început unul nou și proaspăt, reprezentând o “tabula rasa” pentru optimiștii convinși și poate un pahar gol care se va umple doar pe jumătate, pentru cei nu sunt atât de optimiști. Îmi aduc aminte de lozul în plic desfăcut în copilărie la trecerea dintre ani, care semnifica practic cum se va desfășura anul viitor, un loz pentru care cel mai mare câștig material era suma plătită pentru el înapoi, dar cu un câștig psihologic mult mai însemnat și anume că următorul an va aduce noroc și bunăstare. Se spune că înțelepciunea adevărată a strămoșilor noștri din cele mai vechi timpuri a fost concentrată în tradiții, muzică și zicale. Ar fi interesant de știut cum era petrecută trecerea dintre ani cu mult timp înaintea noastră și care erau tradițiile pentru aducerea bunăstării în următorul an. Păcat că multe au fost uitate sau chiar distruse. Un exemplu bun este biblioteca de la Alexandria din Egipt în care au fost pierdute câteva mii de ani de cercetare în știință și medicină.

Au fost descoperite recent cele mai vechi oase de oameni, anul trecut în Maroc, care datează de peste 300.000 de ani vechime, cu aproximativ 100.000 mai mult decât cele mai vechi găsite până în momentul de față. De asemenea, locația acestora, în nordul Africii schimbă practic teoria care afirma că originea oamenilor a provenit de undeva din Africa Centrală. O altă caracteristică bizară a descoperirii o reprezintă faptul că forma oaselor este similară cu cea a oamenilor moderni, în timp ce oasele descoperite anterior aveau o formă practic a omului modern în proces de evoluție.

Există o zicală care îmi place: „nu plânge după laptele vărsat”, în alte cuvinte ce a fost, a fost. Până la urmă, tot procesul de evoluție al omului, care datează de câteva milioane de ani, a condus către aici și acum, unde noi reprezentăm practic vârful piramidei.

 

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru