Când eu şi Allen ne apropiem de un container şi uşa se deschide, intrăm în funcţiune. Primul lucru care ne loveşte e mirosul. Miroase a vechi? A ce miroase? Apoi ne uităm la cutiile din partea din faţă a containerului şi ne dăm imediat seama dacă le-au împachetat chiar proprietarii sau dacă sunt aranjate de o companie de experţi profesionişti în mutări. Sunt ambalate în plastic ? În cutii vechi pentru doze bere ? Trebuie să te uiţi atent la fiecare mic detaliu. Apoi începi să scanezi restul containerului. Noi facem asta de suficient timp ca să ne dăm seama, de exemplu, dacă e o mobilă undeva, într-un colţ, mai în spate. Poate are un picior mai deosebit, poate e cumva acoperită… Dar Allen tot îşi dă seama ce e, de fapt.
Interviu cu Allen Lee Haff şi Clinton “Ton” Jones
Discovery Channel: Ce anume v-a atras în domeniu şi v-a făcut să vă implicaţi în această afacere cu obiecte scoase la licitaţie ?
Ton Jones: Metafora la care m-am gândit eu a fost cea a căutării de comori în fiecare zi. Am şansa să ies din casă, dar nu ca să lucrez într-un program obişnuit, de la 9 la 5. Pot să mă ocup de afacerea mea când vreau, în orice moment al zilei. Asta mi s-a părut întotdeauna grozav! În plus, am mereu şansa să explorez lucruri noi. Nu ştiu niciodată cu ce o să mă aleg după o licitaţie. Îmi place la nebunie să caut comori, iar asta ar fi cea mai tare căutare de comori cu putinţă, pentru că poţi să te ocupi de ea zilnic. Am descoperit deci că e o meserie care îmi place, dar îmi aduce şi bani. Şi, cu timpul, am constatat că mă pricep binişor… Pe urmă, când am făcut echipă cu Allen, am devenit de două ori mai buni, fiindcă el se pricepe la anumite obiecte despre care eu nu ştiu mare lucru. Aşa încât împreună formăm o echipă mortală şi facem ravagii! Câştigăm bani buni şi lucrurile merg excelent.
Discovery Channel: Allen, este valabil şi pentru tine?
Allen Haff: Da. Eu am crescut în zona afacerilor cu obiecte vechi, cu antichităţi. Mama făcea tranzacţii cu asemenea chestii, aşa încât am învăţat multe de la ea. Iar când Ton spune că ne pricepem la lucruri diferite, vrea să spună în mod politicos că eu ştiu totul despre obiecte “de fetiţe”, ca de pildă porţelanuri, cermanică, obiecte de sticlă din perioda Marii Crize… Ştiu toate astea fiindcă asemenea obiecte se vindeau în anii 1990, ba chiar şi mai recent. Acum a apărut brusc interesul pentru “mantichităţi” (obiecte vechi pe care şi le doresc bărbaţii), iar valoarea tuturor acestor obiecte a crescut, aşa încât mă bucur enorm că am alături un tip ca Ton, care a câştigat o experienţă colosală alături de familia lui. Şi el mă surprinde uneori, căci ştie tot felul de chestii… Dar adevărul este că eu am început să lucrez în branşă altfel… Eu mă implic emoţional în istoria lucrurilor, aşa încât iniţial m-am ţinut departe de zona licitaţiilor, crezând că acolo aş găsi doar oameni foarte “de jos”. În schimb, am preferat o vreme să gravitez spre vânzări de obiecte vechi, case de licitaţii şi tot aşa… Dar după ce începi să participi la aceste licitaţii ale noastre, devii de fapt dependent. E ca şi cum ai lua steroizi ! Şi nu cred că există oameni mai pricepuţi în domeniu decât noi doi, fiindcă ştim să trimitem lucrurile spre locurile unde e nevoie de ele şi unde pot fi din nou apreciate. Aşa am ajuns eu să lucrez în domeniu. Sincer, cred că aş face meseria asta şi pe gratis. Îmi plac la nebunie obiectele cu care lucrăm !