Îmi aduc aminte de un film interesant pe care l-am văzut mai demult, cu Michael J. Fox și Christopher Loyd, denumit “Înapoi în viitor”, în care primul juca rolul unui licean, iar al doilea unui om de știință. Acțiunea are loc într-un orășel din Statele Unite în care locuiesc cei doi. Christopher Loyd, cu ajutorul tehnologiilor proprii, inventează o mașină a timpului cu care aceștia se puteau deplasa în trecut, dar și înapoi în prezent sau viitor. Întâmplarea face ca aceștia să se deplaseze în trecut, schimbând câteva evenimente nesemnificative în momentul respectiv, dar care ar fi avut un impact major în viitor, schimbând practic timeline-ul în dezavantajul lor. Aceștia fac tot posibilul pentru a restabili ordinea exactă a evenimentelor pentru a nu modifica viitorul, iar în final reușesc să restaureze o parte din ordine, cu mici modificări, pentru a crea un avantaj lui Michael. Astfel, în final, personajul negativ de la începutul filmului se transformă din șef în angajat al tatălui său. Au existat de-a lungul timpului nenumărate situații în care “science fiction” a reușit să devină “science fact”. Ceea ce părea de neimaginat la un moment dat, istoria a demonstrat că poate deveni posibil în anumite situații dacă se întrunesc toți factorii necesari, având în vedere modul succesiv în care se petrec evenimentele datorită legii cauză-efect. 

Acesta este probabil un sentiment general în contextul de astăzi, în care regăsim situații similare, ca și cum cineva chiar a inventat o mașină a timpului și a folosit-o pentru a schimba realitatea în care trăim după bunul plac, iar noi ne aflăm practic într-un film science fiction, dar jucăm un rol de figurație. Acest rol nu este la fel de important precum cel principal, dar necesar pentru a produce filmul și, de ce nu, se poate transforma în viitor într-unul principal. 

Transformarea este una dintre caracteristicile principale ale mediului în care trăim. “Nimic nu se pierde, totul se transformă”, astfel existând mereu o continuă schimbare și un transfer de energii. Această proprietate a naturii implicit are un efect și în filozofia umană, care este nevoită să se adapteze în mod constant, dar și în cea tehnologică care urmează filozofia noastră, deoarece creațiile noastre sunt făcute pentru a îmbunătăți sau a completa unele procese uzuale. De asemenea, având în vedere caracterul nostru dual, la fel și anumite tehnologii pot avea un aspect relativ față de mediul în care acestea sunt folosite. Privind de la o scară mai mare, direcțiile noi în care ne îndreptăm demonstrează inevitabilitatea viitorului într-un timeline diferit.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru