Proiectele de inginerie din întreaga lume ajung să aibă proporţii şi ambiţii tot mai mari. An de an se proiectează şi se construiesc structuri care reuşesc să pună în umbră multe dintre lucrările trecutului. Pe planşetele arhitecţilor se află proiecte atât de uriaşe – nu numai ca dimensiuni, concept sau investiţii financiare ci şi ca implicaţii sociale – încât aproape că întrec orice imaginaţie. Este greu să ne imaginăm gradul de fezabilitate al unor asemenea proiecte, ca să nu mai vorbim de detaliile tehnice necesare pentru realizarea lor.

Seria Tehnologie extremă se întoarce pentru al şaptelea sezon, prezentând câteva dintre cele mai ambiţioase planuri arhitecturale ale epocii noastre. În fiecare luni, de la ora 20.00, puteţi urmări serialul pentru a face un tur de culise în lumea complexă şi epuizantă a celor care transformă asemenea proiecte în realitate. Uluitoare secvenţe de animaţie pe computer şi relatări directe ale unor constructori, designeri şi ingineri care concep şi realizează aceste proiecte aduc la viaţă cele mai îndrăzneţe construcţii imaginate vreodată. Cele mai importante momente ale seriei includ: construirea stadionului

Olympic Aquatic din Londra, a celui mai lung pod din Serbia şi a oraşului plutitor futuristic din Amsterdam.

 

Descrierea episoadelor:

Ep 1 – Reconstruirea metroului din New York,

Danny ne invită în New York City, unde se derulează cel mai mare proiect de lucrări publice din SUA: extinderea sistemului de transport public din New York – o iniţiativă în valoare de 15 miliarde de dolari. Danny coboară la 50 metri sub pământ, ca să afle ce se poate face aici pentru ca traficul de suprafaţă, din oraş, să nu fie blocat.

Ep 2 – Stadionul Olympic Aquatic din Londra

Centrul Aquatics din Londra va găzdui 44 competiţii de înot şi scufundări în cadrul Jocurilor Olimpice 2012, rămânând apoi să completeze peisajul urban al Londrei. Danny Forster se alătură echipelor care construiesc acest complex sportiv acvatic – unul dintre cele mai performante concepute vreodată.

Ep 3 – Cel mai lung pod din Serbia

Danny Forster se alătură echipelor care construiesc cel mai nou simbol naţional al Serbiei. Podul care traversează râul Sava din Belgrad. Va fi cel mai lung pod din lume cu pilon unic şi susţinut de cabluri, îmbunătăţind astfel o arteră esenţială pentru transportul de mărfuri dintre Europa Centrală şi Est.

Ep 4 – Transformarea uluitoare a Azerbaijanului

După decenii întregi de ocupaţie sovietică, Azerbaijanul se reinventează acum. Printre lucrările de renovare în valoare de 6 miliarde de dolari pe an şi cele mai bine de 500 noi proiecte de dezvoltare, Danny Forster intră în culisele proiectelor de construcţii din Baku: Flame Towers şi Centrul Cultural Heydar Aliyev.

Ep 5 – Australia se apără de secetă

După 13 ani de perioade record de secetă, Melbourne încearcă să îşi asigure viitorul cu o centrală de desalinizare a apei, un proiect în valoare de 3,5 miliarde dolari, care va transforma apa de mare în apă dulce. Danny se alătură echipelor care construiesc două tuneluri submarine, 29 clădiri şi 83 km de conducte.

Ep 6 – Oraşul plutitor al viitorului – Amsterdam

Olanda rămâne în pană de terenuri. Aproape 70% din suprafaţa sa de uscat, unde trăiesc peste jumătate dintre locuitorii ţării, se situează sub nivelul mării. În loc să mai

înfrunte marea, inginerii au decis acum să şi-o transforme într-un aliat esenţial, folosindu-se de apele ei pentru a crea proprietăţi imobiliare acolo unde nu exista nici urmă de aşa ceva.

Ep 7 – Construirea aeroportului modern din Mumbai

Extinderea Aeroportului din Mumbai, un proiect în valoare de 2 miliarde de dolari, este una dintre cele mai ambiţioase misiuni pe care şi le-a propus vreodată India. Dacă va reuşi, ar putea schimba pentru totdeauna modul cum sunt concepute aeroporturile.

Ep 8 – Uriaşul baraj hidroenergetic al Turciei

Mai multe echipe lucrează acum la cel mai mare proiect de construcţii din Turcia, în zona cu cel mai dificil teren al ţării, pentru a construi unul dintre cele mai înalte şi mai solide baraje ridicate vreodată.