STATISTICI ȘI PROBABILITĂȚI

Este mult mai ușor să privim lumea înconjurătoare din punct de vedere informațional în comparație cu celelalte simțuri pe care le avem și pe care le folosim constant, care pot fi influențate de diverși factori atât externi, dar și interni. Matematica redă o anumită ordine indiscutabilă și, în același timp, fixă asupra mediilor în care aceasta este folosită, simplificând și reducând totul la un joc predefinit de numere. Astfel, dacă un element este adunat cu un alt element, cu toate influențele posibile, totdeauna rezultatul va fi două elemente. Acest lucru reprezintă o lege fundamentală a lumii înconjurătoare, care funcționează cu o perfecțiune matematică. Este cunoscut și faptul că toată materia conținută în Univers este compusă din atomi, aceștia din particule mai mici șamd, totul fiind cuantificabil, analizabil. Am putea spune că nu există mistere, ci doar probleme care nu au fost rezolvate încă. Totul este explicabil, este nevoie doar de informația sau formula corectă care poate fi folosită, iar problema va fi rezolvată într-un interval definit de timp. 

Simplificarea nu înseamnă totdeauna ceva mai bun decât complexitatea, având în vedere că însăși natura complexității o reprezintă suma unor procese simple. În diverse situații, simplificarea și eficientizarea pot însemna concentrarea numai doar pe câteva aspecte și eliminarea restului, schimbând, astfel, tot procesul. De asemenea, interacțiunile proceselor complexe cu alte procese la fel de complexe va fi schimbată rezultând un efect total diferit față de cel dorit inițial.

Informația statisticilor poate ajuta și la prezicere a viitorului. În alte cuvinte, stabilirea unor probabilități și anumite tendințe. Mergând în această direcție, acțiunile făcute ulterior pe baza unor statistici pot conduce către aprofundarea unor probabilități care, în funcție de diverși factori, nu ar fi fost predominante, creând un sistem rotund închis în care tendința poate deveni chiar probabilitatea.

Să nu uităm, viitorul încă este nescris și orice este posibil.