Cercetătorii prevăd că impactul omenirii asupra Pământului ar putea duce la pierderea a jumătate dintre speciile planetei, până la finalul acestui secol. Oamenii de știință consideră că am intrat în cea de-a șasea extincție a speciilor din istoria Pământului, după ce a cincea perioadă de acest fel a fost cea în care au dispărut dinozaurii.
Epoca noastră este numită Antropocen – sau ”Epoca Omului” – fiindcă dovezile arată că omenirea a declanșat o schimbare cataclismică în mediul natural al planetei și în viața animalelor care o populează. Iar noi suntem singurii care putem stopa schimbarea pe care tot noi am declanșat-o.
În încercarea de a trage un semnal de alarmă la nivel mondial, Discovery Channel va difuza în premieră documentarul Racing Extinction, semnat de regizorul premiat cu Oscar Louie Psihoyos, miercuri, 2 decembrie, de la ora 21.00 (ora României). Programul va putea fi vizionat în 220 de țări din toată lumea, într-un interval de 24 de ore, începând din Noua Zeelandă și încheind cu Statele Unite.
În documentarul Racing Extinction, regizorul Louie Psihoyos și echipa care a semnat filmul premiat cu Oscar “The Cove” aduc laolaltă un grup de artiști și activiști pentru o operațiune derulată sub acoperire, cu scopul de a prezenta întregii lumi situația dramatică în care se află speciile în pericol de dispariție și eforturile depuse pentru a împiedica dispariția în masă a acestora. Străbătând întreaga planetă pentru a se infiltra pe cele mai periculoase piețe negre și folosind tehnologii performante pentru a studia legătura dintre emisiile de carbon și dispariția speciilor, documentarul prezintă în premieră absolută imagini cutremurătoare, care pot cu adevărat să schimbe felul în care lumea este privită.
Racing Extinction face parte dintr-o campanie Discovery mai amplă, în plină desfășurare, având hashtag-ul #StartWith1Thing, ce are menirea de a trage un semnal de alarmă pentru a iniția o mișcare la nivel mondial. În plus, campania va fi vizibilă și pe alte platforme prin conținut dedicat, prin intermediul rețelelor de socializare și al inițiativei Discovery Education. Alături de partenerii săi, Discovery și-a propus să trezească curiozitatea telespectatorilor, încurajându-i să treacă la fapte, ținând cont de câteva priorităţi, printre care lupta împotriva traficului cu specii de animale sălbatice, reducerea emisiilor de carbon prin folosirea surselor de energie regenerabilă și a mijloacelor de transport ecologice şi implicarea în susținerea cauzelor ecologice în general. După proiecţia din luna august de pe Empire State Building, Bucureşti a fost al doilea oraş în care mesajul documentarului Racing Extinction a fost proiectat pe faţada unei clădiri, în cadrul iMapp Bucureşti, unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume. Materialul video proiectat de Discovery în cadrul iMapp Bucureşti este disponibil aici. “Cu ajutorul Discovery, putem crea un moment de referință, pentru a genera schimbarea de care avem nevoie pentru a păstra o planetă sustenabilă. Niciodată în istoria lumii nu a fost mai important ca acum să trecem la acțiune, iar deciziile pe care le vom lua în următorii câțiva ani vor avea un impact asupra Pământului și asupra faunei care se va extinde pe milioane de ani,” a declarat Louie Psihoyos, regizorul filmului.
“Racing Extinction este un documentar eveniment pentru Discovery Channel, căci combină programele despre natură, cunoscute pentru calitatea lor excelentă, cu o cauză extrem de importantă pentru omenire, ce poate avea un impact semnificativ la nivel mondial,” a declarat Rich Ross, Președinte Discovery Channel. “Filmul lui Louie Psihoyos, Racing Extinction, ar trebui să fie vizionat obligatoriu de toți cetățenii planetei pentru că ne demonstrează într-o manieră extrem de convingătoare cu ce pericole se confruntă planeta albastră. Mult mai important, Racing Extinction ne arată că, dacă fiecare om ar face câte un singur lucru pentru a îmbunătăți calitatea mediului, împreună am putea lăsa în urmă un mediu natural mai sănătos decât era atunci când am venit noi pe lume,” a declarat John Hoffman, Executive Vice President, Documentaries and Specials Discovery Channel. “Este un eveniment de televiziune istoric, care va aduce Racing Extinction în peste 220 de țări din întreaga lume, nu numai pentru a încânta publicul, ci și pentru a sublinia cât de necesar este să aflăm cu toții cât mai multe despre cum putem face planeta sustenabilă pentru noi toți,” a declarat Fisher Stevens, producătorul filmului.
Regizorul premiat cu Oscar Louie Psihoyos este Directorul Executiv al Oceanic Preservation Society (OPS) (Societatea pentru Conservarea Oceanelor), fiind considerat unul dintre cei mai buni fotografi din lume. A făcut ocolul Pământului de zeci de ori lucrând pentru National Geographic, dar a făcut și sute de fotografii care au apărut pe coperta altor reviste, printre care Fortune Magazine, Smithsonian, Discover, GEO, Time, Newsweek, The New York Times Magazine, New York Magazine, Sports Illustrated și Rock and Ice. Lucrările lui au fost vizionate pe canale TV ca Discovery Channel, National Geographic Channel sau The History Channel. Imaginația, spiritul și cadrele lui simbolice au contribuit la ilustrarea a numeroase subiecte complexe, ajungând acum să fie puse și în slujba filmelor sale documentare.