Totul vine cu un cost, indiferent dacă acesta se poate vedea sau nu. Orice proces din lumea noastră înconjurătoare funcționează pe principii destul de simple la nivel fundamental: consum sau schimb de diverse tipuri de energii. Chiar și pentru un gând din creierul uman, ca să se poată manifesta, are nevoie de un anumit tip și de o anumită cantitate de energie. Prețul pe care îl plătim pentru a avea un singur gând, poate fi cuantificat într-o cantitate de mâncare care, la rândul ei, trebuie să treacă prin numeroase procese pentru a fi descompusă și transformată într-un anumit tip de energie, procese consumatoare de alte tipuri de energii, la care se adaugă un interval de timp, având loc și o uzură a mecanismelor interne ce întrețin aceste procese. De asemenea, pentru ca mâncarea să ajungă la noi, aceasta trebuie cultivată, întreținută, crescută, prelucrată, transportată, depozitată șamd. Practic, un întreg lanț de procese separate, în care fiecare proces are alte sub-procese și sub-părți – au un alt consum imens de energii, de felurite tipuri, doar pentru ca rezultatul final să fie: un gând. Putem, astfel, afirma că un gând, oricare ar fi acesta, are un preț imens pentru a se manifesta, raportat la multitudinea de procese care au loc până la această manifestare. Cu toate acestea, prețul trebuie plătit.
Există o infinitate de procese naturale care au loc în jurul nostru și care întrețin realitatea noastră: lumina pe care o vedem ziua, temperatura favorabilă, circuitul apei în natură etc. Toate aceste procese funcționează cu un consum de energie și de resurse, dar în același timp creează alte tipuri de energii și alte resurse, necesare pentru alte procese mai complexe. Pe lângă procesele naturale sunt adăugate și procesele artificiale care, la rândul lor, au un anumit consum de energii și, la fel, sunt creatoare de alt tip de resurse, rezultatul final fiind concentrarea într-un vârf a energiilor. Acest vârf, la rândul său, servește pentru alte procese tot mai complexe. Dacă ar fi să ne întrebăm care ar fi un preț corect care ar trebui plătit pentru a întreține toate aceste sisteme și procese, un răspuns ar fi că trebuie să plătim cât costă.