PORTI DESCHISE PENTRU F-MAX, “INTERNATIONAL TRUCK OF THE YEAR 2019”, IN ROMANIA

“Noul F-MAX, conceput și dezvoltat de Ford Trucks de la zero, a câștigat o importantă recunoaștere și popularitate pe scena mondială. În calitate de câștigător al titlului Camionul Internațional al Anului, cel mai respectat și prestigios premiu din industria vehiculelor comerciale grele, F-MAX a fost proiectat să răspundă la maxim așteptărilor și cerințelor clienților și flotelor Ford Trucks. Cum ne place să spunem, <<The New Big is in town>>”, declară Selim Yazici, Managing Director pentru Europa de Sud-Est și Balcani, Ford Trucks.

“Suntem mândri că am fost prima țară la nivel internațional care a lansat oficial noul Ford Trucks F-MAX, pe piața din România, în luna octombrie a anului trecut. Imediat după lansarea cu succes de la București, am continuat o serie de evenimente locale, dedicate în particular managerilor companiilor de transport. Astfel, în luna noiembrie am făcut un mini-maraton și am vizitat încă 6 orașe (Brașov, Suceava, Timișoara, Arad, Cluj, Baia Mare), unde ne-am întâlnit cu peste 2.000 de clienți. Evenimentele de tip open days pe care le organizăm în această lună sunt dedicate tuturor: atât managerilor de flote, partenerilor noștri, dar și șoferilor, care și-au exprimat în repetate rânduri dorința de a testa noul cap tractor. Ne dorim și ne bucurăm să venim în întâmpinarea dorințelor lor într-o atmosferă festivă, plină de surprize și voie bună,” spune Alexandra Siminiuc, Director Marketing si Operatiuni Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România.

Cu obiectivul de a fi prima alegere pentru transportatorii care își doresc să își maximizeze profitabilitatea, Cefin Trucks estimează că 2019 va însemna o extindere substanţială a cotei de piaţă pe segmentul capete de tractor. Creșterea va fi generată în primul rând de prezența în portofoliul său a F-MAX, Camionul Anului 2019, un produs de top în segmentul de transport internaţional. 

Serviciile livrate de Cefin Trucks clienţilor săi le asigură acestora o ofertă completă, pe lângă activitatea propriu-zisă de vânzare de vehicule noi Ford Trucks. Cefin Trucks oferă servicii de asistenţă tehnică de top prin centrele sale din București, Brașov, Deva și Arad și, prin reţeaua sa de parteneri de service, în Constanţa, Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara și Cluj. Compania oferă servicii de finanţare internă și externă complexe, incluzând și servicii de trade in sau buy back. Mașinile Ford Trucks sunt livrate echipate standard cu sisteme de monitorizare prin GPS oferite de grupul Viasat. 

Mai multe despre F-MAX 

F-MAX, dezvoltat pentru a furniza puterea și performanța pe care utilizatorii o caută în condiții provocatoare, a fost testat pe parcursul a peste 5 milioane de kilometri în 11 țări de pe patru continente. Conceput pentru cerințe diverse ale pieței, noul F-MAX a trecut cu succes testele efectuate în cele mai dificile climate și terenuri.

F-MAX oferă confort și lux prin noua sa cabină de 2,5 m, cu un design modern și abordarea orientată spre șofer. Designul tabloului de bord în stilul cockpit asigură un spațiu ergonomic, în care toate funcțiile sunt ușor accesibile. Chiar și detaliile minore sunt create pentru a spori plăcerea experienței de conducere. Cheia este sentimentul de spațiu generos oferit de cabină.

F-MAX oferă toate acestea cu o podea plană care asigură o înălțime de 2160 mm între înălțimea de la podea la tavan și o ajustare a scaunelor de 260 mm. În plus, modelul F-MAX oferă șoferilor un spațiu de stocare patentat în stil avion și un pat superior inovativ revoluționar, cu un unghi de pliere de 90 de grade. Noul vehicul oferă chiar o senzație de frânare asemănătoare cu cea a unei mașini. În plus, garantează o foarte bună silențiozitate interioară, datorită torsiunii și rigidității cabinei – cele mai bune din clasa sa, zgomotului scăzut al motorului și designului care asigură reducerea zgomotului în timpul mersului.

F-MAX oferă o gamă de spații de depozitare generoase și ușor accesibile. Suprafața de depozitare supradimensionată în stil avion, spațiile de depozitare de deasupra capului și zonele de depozitare exterioare de pe ambele părți ale vehiculului sunt ușor de utilizat și ușor de curățat. Unghiul de deschidere al ușii pe trei niveluri garantează că atunci când vine vorba de a intra și de a ieși din cabină, F-Max se poziționează printre liderii din categoria sa. Treptele de acces complet etanșe la apă și praf îi fac pe șoferi să se simtă ca și cum ar intra în propriile lor case.

Dispozitivele interne de iluminare din zona patului și a compartimentului șoferului, sistemele automate de control a climatizării și caracteristicile de reglare a volanului oferă un confort sporit în cabină. Un mini-frigider și filtru de cafea incluse la unele modele oferă un plus de confort șoferilor.

F-MAX oferă, de asemenea, un pat superior pliabil la 90 de grade, un cadru înclinat al capului pentru patul inferior, saltele mari și confortabile, o unitate de control de la distanță în apropierea patului, care oferă o zonă ideală pentru șoferi, unde se pot relaxa atunci când fac o pauză. Scaunul șoferului F-MAX oferă un confort maxim. Acest scaun de ultimă generație, cu o gamă de ajustare de până la 260 mm, cu tapițerie din material respirabil de înaltă calitate și design ergonomic, oferă suport lombar optim, atunci când șoferul conduce.