OBICEIURI VECHI SI NOI

Dacă ar fi să ne uităm de-a lungul istoriei am putea observa diverse trend-uri interesante, dar și o serie de repetiții care am putea spune că durează o veșnicie, în comparație cu durata noastră de viață. La nivel planetar continente se scufundă, altele apar, clima se schimbă, apar ere glaciare unde totul îngheață sau se încălzește și totul devine un paradis tropical. Nimic nu este static, doar aparent, totul se transformă, iar din această transformare este creată o energie misterioasă care propulsează planeta către un viitor necunoscut. Această multitudine de procese de transformare, de toate tipurile, care pregătesc practic viitorul nostru am putea spune că este influențată de mai mulți factori, cel mai puternic fiind cel cosmic, având în vedere că planeta există în spațiu. Pentru noi cei care existăm pe planetă, este necesară adaptarea la condițiile de aici. Astfel, majoritatea tehnologiilor apărute cu ajutorul descoperirilor făcute de către strămoșii noștri au fost oarecum bazate rezistența influențelor planetare, dar și cosmice, care par că ar direcționa omenirea într-o altă direcție decât cea în care ne aflăm acum. 

Descoperirea focului, dezvoltarea medicinei și a transporturilor sunt doar câteva exemple de direcții care au schimbat cursul istoriei, fundamentale, fără de care viața și obiceiurile zilnice pe care le avem astăzi ar fi imposibile. Toate acestea, în combinație, au putut reda umanității îndeajuns de mult timp liber pentru a culmina cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale, care practic stau la baza tuturor lucrurilor. Un fel de memorie planetară extinsă, disponibilă tuturor, evident dacă există și un interes pentru acces.

Astfel, dacă de-a lungul istoriei, prin tradiții, obiceiuri, cărți, artă șamd, s-au putut transmite cunoașterea de la o generație la alta am putea spune acum că generațiile viitoare vor avea acces la o avalanșă de informații, în comparație cu predecesorii noștri. Singura diferență fiind concentrația de cunoaștere informațională care nu mai este singulară, precum un obiect de artă, ci foarte extinsă fiind necesară un efort mult mai mare pentru a extrage aceeași informație, doar că din mult mai multe surse. Astfel, nimic nu se pierde, totul se transformă, doar intervalul de timp variază.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru