Discovery Channel anunță noua grilă de toamnă, lansând cu acest prilej și o campanie integrată de brand, regională, sub conceptul Nu înceta să fii curios!. Campania, care va începe în luna septembrie, celebrează bucuria de a ne lăsa în permanență surprinși și de a pune convențiile sub semnul întrebării. Totodată, este un prilej de a arăta încă o dată stilul unic de a spune povești pe care brandul Discovery l-a inițiat și cultivat de-a lungul celor 30 de ani de existență.

Idris Elba a fost fascinat de viteză dintotdeauna. Însă pentru aceste sporturi nu e de ajuns să fii un fanatic al vitezei. Pentru a ieși învingător, Idris trebuie să învețe patru seturi de abilități diferite, pe care de obicei cei din domeniu le învață și le exersează timp de mai mulți ani. Pe parcurs, actorul își va testa corpul, mintea și curajul până la extrem, intrând în competiție cu profesioniști de top.

Într-o lume atât de ocupată, în care viața noastră de zi cu zi este influențată de responsabilități și reguli, Discovery îi omagiază pe cei care explorează un univers întreg de posibilități, dincolo de obstacole. Conceptul campaniei Nu înceta să fii curios! este un îndemn la acțiune, întruchipând spiritul non-conformist, bazat pe curiozitate, al brandului Discovery Channel.

Sub acest concept, grila de toamnă a Discovery Channel le propune telespectatorilor o serie de emisiuni ce le alimentează curiozitatea. Programele îi conectează la povești inedite și variate, aducându-i aproape de eroi care îi îndeamnă să-și depășească limitele, descoperind noi experiențe și informații.

Fostul membru al trupelor SEAL, Joel Lambert, revine cu noi aventuri în Manhunt, sezonul 2; celebrul actor Idris Elba încearcă să stăpânească unele dintre cele mai dure discipline ale vitezei în Idris Elba: Fără limite; iar nonconformistul Ed Stafford va rezolva enigme din cele mai greu accesibile colțuri ale lumii, în emisiunea Ed Stafford: Misterele lumii.

În plus față de grila de toamnă, în luna decembrie, Discovery Channel va difuza în premieră în 220 de țări, inclusiv în România, documentarul Racing Extinction, semnat de regizorul Louie Psihoyos. Făcând înconjurul lumii pentru a investiga cele mai periculoase piețe negre și folosind tehnici avansate care arată legătura între emisiile de carbon și extincția speciilor, acest documentar va scoate la lumină adevăruri incredibile, care vor schimba radical percepția asupra lumii în care trăim.

Iată descrierile câtorva emisiuni emblematice incluse în această campanie, care vor fi difuzate pe Discovery Channel:

Joel Lambert holding an eagle in Mongolia.

Manhunt (sezonul 2)

Joel Lambert, fost membru al trupelor SEAL și aventurier neînfricat, revine pentru un nou sezon al seriei Manhunt. De această dată, Joel nu se va mai lua la întrecere cu unități militare de elită din întreaga lume, ci cu o combinație internațională de vânători indigeni, unități de urmărire și forțe polițienești, în câteva dintre cele mai periculoase zone de pe glob. Cum se va descurca Joel, cu pregătirea lui militară, în fața unor metode de urmărire și vânătoare vechi de când lumea?

Comoara de pe Insula Șarpelui

O comoară legendară, estimată la o valoare de sute de milioane de dolari, o echipă de elită în căutare de comori care pornește pe urmele unei noi teorii radicale și locurile sălbatice din largul coastei de sud-est a Braziliei – o expediție pe cât de fascinantă, pe-atât de periculoasă. Acești specialiști au adunat dovezi care îi conduc spre un loc unde nimeni altcineva nu ar mai îndrăzni să se ducă: o insulă îndepărtată, periculoasă, plină de mii de vipere ucigătoare.