NOU VS. VECHI

Nimic nu se pierde, totul se transformă spunea o zicală veche, făcând referire la materia din natură, care niciodată nu dispare cu totul ci mai degrabă energiile care au animat acea materie sunt redirecționate în diverse zone unde sunt necesare pentru susținerea unor procese ori pentru evoluție. Există în noi o trăsătură pe care o împărtășim ca specie și anume apariția emoțiilor pentru ceea ce este nou. Această trăsătură acționează practic ca o greutate pusă la mijlocul unui arc suspendat, întinzând la maxim capabilitățile noastre și propulsându-ne în viitor, teoretic către evoluție. Din fericire pentru noi, evoluția, oricare ar fi aceasta, nu înseamnă doar eficientizare ci mai degrabă o transformare, în care se păstrează esențialul, adică energia care a animat chiar și ideea de evoluție. Dacă prin transformare înțelegem păstrarea esențialului, atunci care este acesta și cum am putea deduce acest lucru? Bineînțeles există și transformări fără păstrarea esențialului sau păstrarea doar parțială sau insuficientă sau pur și simplu o eficientizare a unor procese. În aceste cazuri procesul de evoluție este foarte lent, mult prea lent pentru a fi sesizabil. De asemenea, noul ar putea fi comparat cu un miraj în deșert, ca o oază de apă într-un teren arid, la care te-ai oprit în călătoria ta. Chiar și dacă mirajul ar fi realitate, aceasta nu te poate alimenta decât pentru un moment, deoarece finalitatea călătoriei nu este oaza din deșert ci traversarea acestuia. 

Evoluția este necesară și indispensabilă, atât natural cât și din punct de vedere tehnologic, deoarece în orice transformare au loc schimburi de energii care la rândul lor produc efecte, conducând către alte transformări șamd. Toate acestea produc energii care susțin întreg sistemul, propulsându-l înainte în timp, cu toate că manifestarea energiilor diferă de la un mediu la altul. 

De asemenea, nu putem nega și valoarea vechiului sau a prezentului. “Nu da vrabia din mână, pentru cioara de pe gard” – un alt proverb care descrie practic valoarea a ceea ce există în prezent, deoarece în viitor orice este posibil.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru