MAN VS EXPERT TRANSFORMA ESCROCHERIA INTR-O FORMA DE ARTA

E posibil să ajungi pe primul loc luând-o pe scurtătură? În fiecare săptămână, Alexis Conran, expert în escrocherii, acceptă trei probe dificile, în care se întrece cu experți de talie mondială din diverse domenii, pentru a afla dacă i-ar putea înfrânge făcând tot ce știu ei mai bine, dar fără să aibă la activ și el, ca și ei, ani grei de pregătire.

În mod normal, într-o astfel de competiție, Alexis n-ar avea nici cea mai mică șansă, dar el străbate lumea, explorează elemente științifice și tehnologice, și apoi își folosește cunoștințele în ale escrocheriilor pentru a ieși pe primul loc. Împins de firea lui extrem de competitivă și de dorința de a câștiga cu orice preț, Alexis nu renunță până când nu găsește calea prin care ar putea ieși învingător, apoi ne împărtășește tehnicile și trucurile folosite pentru a-i învinge pe specialiști. Noua serie Man vs Expert va avea premiera pe Discovery Channel sâmbătă, 7 martie, de la ora 17:00.

Bazându-se pe forța de atracție a magiei și iluzionismului, folosite în situații reale, prezentatorul Alexis Conran face echipă cu alți conspiratori cu care uneltește, punând la cale strategii ingenioase prin care să se ia la întrecere cu experți din diverse domenii și să câștige.

Fiecare episod îl prezintă pe Alexis în confruntarea cu trei persoane care au atins un nivel de top în profesiile lor, în domenii în care Alexis însuși are prea puțină experiență. Și pentru că în mod normal nu ar avea nici cea mai mică șansă în aceste confruntări, Alexis beneficiază de o pregătire specială, de tehnici și sfaturi din partea unor specialiști eminenți în domeniu, iar pe alocuri se mai bizuie și pe câte un strop de magie și iluzionism ca să-și sporească șansele de succes. Cum nici adversarii lui nu știu prea multe despre trucurile lui Alexis și nu există succes garantat, când e vorba de magie și escrocherii, e foarte greu de spus, de fapt, cine va câștiga în final: omul obișnuit sau expertul? Indiferent de rezultat, urmărim fiecare probă, după care Alexis pune toate cărțile pe masă și explică pas cu pas ce a făcut ca să se poată măsura cu astfel de experți care adesea răsuflă ușurați, aflându-i explicațiile.

discovery 1 text

Printre probele pe care Alexis le va avea de trecut în programul se numără o întrecere cu un campion mondial la pescuit cu undița, într-o competiție contra cronometru, o provocare lansată celui mai bun taximetrist londonez, într-o cursă care străbate capitala britanică, tehnica de a ascunde o minciună în fața unui expert al poliției în tehnici de interogare, care se folosește și de detectorul de minciuni dintr-o închisoare din New York City şi multe altele.

Episodul 1

Alexis Conran, un expert în escrocherii cu o fire extrem de competitivă, înfruntă diverși specialiști și campioni în probe foarte dificile, încercând să vadă dacă nu găsește o ”scurtătură” spre victorie. De această dată, Alexis combină ceea ce îi oferă Mama Natură cu un experiment științific inimaginabil, în încercarea de a învinge un pescar englez, campion mondial la acest sport. Alexis are și un alt plan ingenios, cu care speră să întreacă în măiestrie o campioană la scriere corectă, iar în final ajunge în Polonia ca să-și încordeze mușchii și să-l înfrunte pe cel mai puternic om din lume.