Totul se află într-o dualitate permanentă, bine sau rău, urât sau frumos, lista poate continua la nesfârșit cu exemple de extreme care se resping. În același timp există și relativitatea, astfel că o decizie luată într-un anumit moment poate fi corectă, iar în altul să nu fie. Totul se întâmplă cu un motiv și, de obicei, acest motiv reprezintă deciziile sunt luate de obicei sub incidența impulsurilor. Există teorii care spun că nimic în acest Univers nu are o lipsă de rol, ba chiar există unul foarte bine determinat și, de ce nu, poate chiar predefinit. Cum ar fi dacă ne-am imagina o lume în care totul a fost făcut în special pentru noi și adaptat dorințelor noastre? Poate chiar creată de noi cu ajutorul minții, cu imaginația. Ei bine, prin prisma noilor tehnologii acest lucru devine din ce în ce mai plauzibil și mai posibil. Realitatea virtuală, va deveni, în timp, o realitate propriu-zisă, atunci când tehnologia va avansa îndeajuns de mult pentru reda acest lucru.
Ultima teorie în legătură cu realitatea în care trăim este următoarea: noi suntem doar programe generate de un software foarte complex, destinat poate amuzamentului unei civilizații super avansate din viitor. Teoria a derivat din ultimele descoperiri ale oamenilor de știință în legătură cu ecuațiile de tip string, adică realitatea pe care o vedem în momentul de față poate fi reprezentată cu ajutorul ecuațiilor matematice, dovedindu-se recent că acestea dețin coduri similare cu cele folosite în browser-ele de internet. Ciudat și în același timp foarte interesant. De aici reiese o întrebare logică: suntem sau nu într-un program și dacă da, ce este de făcut?
O veche zicală indiană spunea: “totul va fi bine la final, iar dacă încă nu este bine, nu este finalul”.
Cu bine,
Editor Șef
Ciprian Rotaru